Antena 3 CNN Be EU UE va diversifica sursele de aprovizionare cu gaze şi va căuta alte surse de energie, după ce Rusia a invadat Ucraina

UE va diversifica sursele de aprovizionare cu gaze şi va căuta alte surse de energie, după ce Rusia a invadat Ucraina

Trimisul special al Uniunii Europene pentru Regiunea Indo-Pacífic, Gabriele Visentin, a subliniat astăzi "flagranta lipsă de respect faţă de legea internaţională" manifestată de Rusia prin atacarea Ucrainei şi a dat asigurări că blocul comunitar va diversifica sursele de aprovizionare cu energie.

UE va diversifica sursele de aprovizionare cu gaze şi va căuta alte surse de energie, după ce Rusia a invadat Ucraina
Sursa foto: Twitter
de Mia Lungu    |    24 Feb 2022   •   14:44

"Ceea ce va face UE va fi să diversifice sursele de aprovizionare cu gaze şi să se îndrepte tot mai mult către alţi furnizori", a declarat Visentin pentru EFE, subliniind interesul pentru hidrogenul verde sau gazele naturale lichefiate şi posibilitatea unor acorduri cu Japonia şi Coreea de Sud, relatează agenţia EFE.

Gazele reprezintă 24% din mixul energetic al UE, care importă 90% din gazele utilizate. 40% din aceste importuri sunt furnizate de compania rusă Gazprom, o situaţie care a pus în alertă autorităţile comunitare, în contextul escaladării conflictului între Rusia şi Ucraina.

Visentin a participat la o întâlnire privind strategiile de cooperare între UE şi Indo-Pacific, la Singapore, după o reuniune ce a avut loc săptămâna aceasta în Franţa, între blocul comunitar şi această regiune, în care se află şase membri din G20 (ţări dezvoltate şi emergente): Australia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia şi Japonia.

Trimisul special al UE a profitat de ocazie pentru a denunţa "flagranta încălcare a legii internaţionale şi a suveranităţii naţionale" de către Rusia, prin atacarea Ucrainei, ceea ce, a subliniat Visentin, fără a menţiona direct pe cineva, "ar trebui să fie o lecţie pentru toată lumea".

Diplomatul a declarat pentru EFE că are încredere în "severitatea" noilor sancţiuni privind sectoarele strategice ale Rusiei, după cum a avertizat preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, şi că acestea vor fi aprobate cu promptitudine şi "în unanimitate".

Ursula von der Leyen anunță noi sancțiuni pentru Rusia: "Vom cere socoteală Kremlinului"

Ursula von der Leyen a anunțat, joi dimineața, noi sancțiuni pentru Rusia. Președinta Comisiei Europene cere Rusiei să înceteze violențele și să își retragă trupele din teritoriul ucrainean.

”Vom slăbi baza economică a Rusiei și capacitatea ei de a se moderniza. În plus vom îngheța bunurile rusești în Uniunea Europeană și vom opri accesul băncilor rusești la piețele financiare europene. 

Așa cum s-a întâmplat cu primul pachet de sancțiuni, suntem cu toții pe aceeași linie, toți aliații, Statele Unite, Marea Britanie, Canada, dar și Japonia și Australia. 

Sancțiunile au scopul de a avea un efect puternic asupra intereselor Kremlin-ului și a abilităților de a finanța războiul. Și știm că milioane de ruși nu vor război. Președintele Putin încearcă să întoarcă ceasul în perioada imperiului rus. Dar pentru asta riscă viitorului poporului rus. 

Cer Rusiei să înceteze imediat violența și să își retragă trupele din teritoriul ucrainean. Nu îl vom lăsa pe președintele Putin să distrugă structura de arhitectură europeană care a aduc pace și stabilitate de decenii întregi. 

Nu vom permite președintelui Putin să înlocuiască statul de drept prin violență. Nu trebuie să subestimeze hotărârea și determinarea democrațiilor noastre!

UE este alături și Ucraina și de poporul ucrainean și vom continua să îi susținem și în cele din urmă pacea va câștiga!”, a declarat Ursula von der Leyen

În această dimineață, Ursula von der Leyen a postat un mesaj pe o rețea socială în care condamna ferm atacul președintelui Vladimir Putin asupra Ucrainei. 

"Condamnăm ferm atacul nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei. În aceste ore negre, gândurile noastre se îndreaptă către Ucraina şi către femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi se tem pentru viaţa lor", scria ea pe Twitter.   

×
Subiecte în articol: UE gaze energie aprovizionare be EU
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close