Antena 3 CNN Be EU Uniunea Europeană ar putea sancționa derapajele anti-LGBTI ale Poloniei

Uniunea Europeană ar putea sancționa derapajele anti-LGBTI ale Poloniei

Executivul Uniunii Europene are în vedere acțiuni legale împotriva Poloniei cu privire la zonele „libere de LGBT” înființate de unele autorități locale acolo, au declarat doi oficiali pentru Reuters.

Uniunea Europeană ar putea sancționa derapajele anti-LGBTI ale Poloniei
Sursa foto: Getty
de Alexandru Negrici    |    30 Iun 2021   •   21:23

Deși UE declară că toate statele membre trebuie să respecte drepturile LGBTI, partidul naționalist guvernant al Poloniei a făcut din legislația anti-gay un element central al platformei sale politice.

Polonia a interzis în mod oficial cuplurilor de același sex să adopte copii în martie, în contextul în care peste o sută de orașe și localități s-au declarat „fără persoane LGBT”, într-o măsură în care le transmiteau mai mult sau mai puțin membrilor acestei minorități că nu au ce căuta printre locuitori.

Un oficial al UE a declarat: „Revizuim dacă există o încălcare a tratatelor UE” în construcția acestor zone, adăugând că procesul este încă în desfășurare.

Un al doilea oficial a declarat, la rândul lui, că executivul de la Bruxelles analizează problema.

Cunoscută drept o procedură de încălcare a dreptului comunitar (sau "infringement"), o astfel de acțiune judiciară ar provoca Polonia să elimine zonele respective, iar dacă directiva nu este respectată, atunci rezultatul ar duce la sancțiuni economice.

Solicitat să comenteze, un purtător de cuvânt al guvernului polonez a spus în mod surprinzător că „nu există legi în Polonia care să discrimineze persoanele pe baza orientării lor sexuale”.

Polonia este deja investigată de UE pentru că ar fi subminat statul de drept.

Partidul de extremă dreapta „Dreptate și Justiție” (PiS) s-a ciocnit cu UE de mai multe ori în privința normelor democratice, deoarece a întărit controlul statului atât asupra instanțelor, cât și asupra mass-media, a restrâns drepturile femeilor și a interzis imigrația din Orientul Mijlociu și Africa.

În ciuda presiunii și a faptului că Polonia este un beneficiar semnificativ al ajutorului financiar al UE, Varșovia a refuzat să schimbe cursul politicilor controversate, susținând că obiceiurile istorice catolice ale țării trebuie protejate.

×
Subiecte în articol: Polonia
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close