Au vrut să ajungă la o urgenţă, dar au fost pe cale să devină chiar ei pacienţi. Un echipaj SMURD în misiune a intrat miercuri pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism. În urma impactului, o persoană a fost rănită şi ambele maşini avariate.
Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 66A în localitatea Uricani. Ambulanţa avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune însă când a intrat pe contrasens nu a mai putut evita impactul cu maşina care venea din sens opus şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Echipajul ambulanţei SMURD nu a fost rănit, însă unul dintre pasagerii celuilalt autoturism a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Ambulanţa avariată era singura din Valea Jiului dotată pentru intervenţia exclusivă în zonele montane şi asigura asistenţa pentru trei localităţi din zonă plus staţiunea turistică Straja.