Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Un mort şi două maşini distruse după ce au lovit un cal care se plimba liber pe autostradă

Infotrafic. Un mort şi două maşini distruse după ce au lovit un cal care se plimba liber pe autostradă

Infotrafic. Un mort şi două maşini distruse după ce au lovit un cal care se plimba liber pe autostradă
Sursa foto: accident
09 Apr 2010   •   11:30

Un om a murit pe Autostrada Bucureşti Piteşti după ce maşina pe care o conducea a izbit un cal. Animalul se plimba nestingherit pe mijlocul drumului iar şoferul nu a mai avut timp să îl evite. Un al doilea şofer şi-a distrus maşina şi a fost la un pas de tragedie după ce a lovit şi el animalul.

Accidentul a avut loc pe autostrada Piteşti Bucureşti, la kilometrul 112. Cei doi oameni aflaţi în autoturism nu au observat calul care le ieşise în drum.

În urma impactului, plafonul maşinii a fost distrus, iar şoferul şi-a pierdut cunoştinţa. Fata din dreapta a avut prezenţa de spirit să tragă de volan în dreapta, iar maşina s-a oprit în parapet. Animalul a rămas pe mijlocul şoselei şi a fost lovit de un alt şofer, care a fost însă mai norocos.

În scurt timp la faţa locului au apărut şi medicii. Deşi au încercat să-l resusciteze mai bine de 40 de minute, tânărul nu a mai putut fi salvat. Poliţiştii încearcă să-l găsească pe proprietarul calului. Animalul nu este microcipat, astfel că găsirea proprietarului va fi destul de gre.

Oamenii legii vor face verificări prin localităţile învecinate pentru a-l găsi pe stăpânul animalului.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Infotrafic cal autostrada
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close