Antena 3 CNN Economic Auto Inovație cu suflet românesc: viitorul transportului urban se construiește la Mediaș

Inovație cu suflet românesc: viitorul transportului urban se construiește la Mediaș

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:48 14 Oct 2025 Modificat la 11:48 14 Oct 2025
andrei scobioala antena 3 cnn
Andrei Scobioală a vorbit despre direcțiile în care se îndreaptă industria transportului urban. Foto: Antena 3 CNN

Cum va arăta viitorul mobilității urbane în următorii cinci ani și care sunt tendințele din industria auto am aflat în ultima zi a celui mai important eveniment dedicat soluțiilor pentru transportul urban, organizat de Antena 3 CNN și Salonul Auto București.

În cadrul Smart Urban Mobility, a fost găzduită dezbaterea tematică Meet The Future, la care au participat reprezentanți ai marilor producători și comercianți de vehicule rutiere.

Printre invitați s-a numărat și Andrei Scobioală, Chairman al companiei Automecanica Mediaș, care a vorbit despre direcțiile în care se îndreaptă industria transportului urban și despre ambiția de a construi un autobuz românesc, modern și sustenabil.

„Planul nostru este foarte simplu. Noi vrem să dezvoltăm în România soluții integrate de mobilitate verde, la cel mai înalt nivel și standarde europene. Din punctul meu de vedere, mobilitatea urbană are un viitor de succes. Cu siguranță observăm, în ultimii ani, o creștere semnificativă a cererii de vehicule electrice, prin prisma calității pe care o oferă acest transport urban – atât celor care locuiesc în orașele mari, cât și celor din localități mici și medii – dar și prin confortul pe care îl asigură”, a declarat Andrei Scobioală.

Întrebat dacă această tendință l-a determinat să producă un autobuz românesc, el a explicat:

„Ne-am dorit un autobuz modern, care să readucă mândria națională a producătorului român. Din păcate, s-au întâmplat multe lucruri în trecut, dar sunt mândru și fericit să spun că avem încă multă forță de muncă calificată, mulți oameni valoroși, care își doresc să-și pună cunoștințele în valoare pentru a crea ceva frumos, modern – o tehnologie pe care să o putem scoate și în afara României. În Europa putem demonstra că noi suntem capabili să producem, să exportăm și să arătăm ce putem face.”

În privința competiției tot mai puternice din Asia, răspunsul a fost realist:

„Da și nu. Da, în sensul prețului, pentru că Asia are o strategie de long-term foarte bine gândită, susținută de stat și de o sumă de factori. În România, însă, avem tradiția europeană de a produce, tradiția de manufactură în domeniul auto și nu numai. Aici găsim multă forță și ingeniozitate pentru a crea soluții diferite față de ceea ce propune China. Totuși, China vine din spate foarte puternic, foarte inovativ, susținută, și cred că, în contextul viitorului, va trebui să ținem cont de această mare forță. Noi încercăm să integrăm anumite componente chinezești cu know-how-ul nostru european”, a concluzionat Scobioală.

Astfel, Smart Urban Mobility s-a dovedit, încă o dată, locul unde viziunea, tehnologia și inovația se întâlnesc pentru a defini mobilitatea de mâine — una verde, inteligentă și, din ce în ce mai des, românească.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close