Antena 3 CNN Economic Biz News Economia Chinei, la 2% în 10 ani. Germania depăşeşte limita deficitului acceptat de UE

Economia Chinei, la 2% în 10 ani. Germania depăşeşte limita deficitului acceptat de UE

Economia Chinei, la 2% în 10 ani. Germania depăşeşte limita deficitului acceptat de UE
Sursa foto: grecia
24 Feb 2010   •   18:09

Creşterea economică din China va încetini până la un minim de 2%, în decurs de zece ani, după "spargerea unei bule speculative" alimentată de credite, consideră profesorul Kenneth Rogoff de la Universitatea Harvard, transmite Bloomberg. De cealaltă parte, Germania a avut anul trecut un deficit bugetar de 3,3% din Produsul Intern Brut (PIB), depăşind pentru prima dată din 2005 limita de 3% acceptată în Uniunea Europeană (UE), a anunţat, miercuri, Biroul Federal pentru Statistică de la Berlin, citat de cotidianul Financial Times.

"Nu va trece un deceniu fără un obstacol în ciclul economic. Vom afla cât de importantă este China când acesta se va produce", a afirmat Rogoff, fost economist la Fondul Monetar Internaţional, într-un interviu acordat la Tokyo.

Spargerea unei asemenea bule "va provoca o recesiune în regiune", chiar şi în Japonia şi Coreea de Sud, şi va fi "oribilă" pentru exportatorii de mărfuri din America Latină, e de părere Rogoff.

China, la un pas de a devansa Japonia în 2010, ca a doua mare economie la nivel mondial, a contribuit la ieşirea din recesiune a economiei mondiale.

Nivelul record al creditelor, creşterea valorii proprietăţilor şi accelerarea creşterii economice au determinat guvernul chinez să retragă măsurile de stimulare aplicate în timpul recesiunii globale.

"Reacţia faţă de criza financiară a autorităţilor chineze a majorat în mod clar riscul producerii unei bule speculative alimentate de credite", spune Rogoff care, în 2008, prevedea colapsul băncilor americane.

Rogoff mai spune şi că nu este sigur ce va provoca spargerea bulei speculative, dar e de părere că cea mai probabilă sursă este sectorul imobiliar.

Economistul indică şi că valoarea proprietăţilor imobiliare din Shanghai şi Beijing "s-a îndepărtat de realitate".

În Germania, pe de altă parte, deficitul bugetar este prognozat la 6% din PIB în 2010.

"Procentajul de 3,3% pare modest, în contextul celei mai mari crize economice începând cu anii '30. Pentru anul acesta va creşte destul de mult, la circa 6%. În 2011 guvernul va trebui să înceapă o reducere substanţială a cheltuielilor", spune economistul şef al Goldman Sachs Frankfurt, Dirk Schumacher.

Produsul Intern Brut al Germaniei s-a menţinut în ultimele trei luni din 2009, arată datele anunţate de autorităţi. Per total, în 2009, economia a scăzut cu 1,7% în al patrulea trimestru, după o reducere de 4,7% în perioada iulie-septembrie.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Germania China deficit
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close