Antena 3 CNN Economic Biz News Europa avertizează Londra să nu ceară ajutor în caz de criză

Europa avertizează Londra să nu ceară ajutor în caz de criză

Europa avertizează Londra să nu ceară ajutor în caz de criză
Sursa foto: lira sterlina
12 Mai 2010   •   12:29

Marea Britanie a fost avertizată că va fi pedepsită de Europa dacă lira sterlină este lovită de criza financiară, după ce a refuzat să sprijine masivul plan de salvare a euro.
Oficiali din state euro sau non-euro au arătat că Marea Britanie nu ar trebui să ceară ajutor dacă se va găsi în dificultate după ce a refuzat să semneze fondul de sprijin de 500 miliarde de euro.
Oficiali francezi, suedezi şi de la Bruxelles apreciau că este doar o problemă de timp până ce lira este lovită de aceleaşi turbulenţe de piaţă ce au fost aproape de a distruge euro.
Jean-Pierre Jouyet, fost ministru şi actual preşedinte al autorităţii financiare din Franţa, prezicea că "doar Dumnezeu va ajuta " Marea Britanie, după ce şi-a respins vecinii din zona euro.
"Nu există o Europa cu două viteze, ci una cu trei. Există Europa cu euro, Europa statelor care înţeleg euro... şi mai există englezii," arăta acesta.
"Englezii vor fi luaţi cu siguranţă ca ţintă având în vedere dificultăţile politice pe care le au. Cerul vă va ajuta. Dacă nu vreţi să dovediţi solidaritate cu zona euro, să vedem ce se va întâmpla în Marea Britanie."
Banca franceză BNP Paribas avertiza că problemele post electorale pot afecta piaţa de creditare a Londrei.
Liderii zonei euro au stabilit un plan de salvare din criza financiară ce risca să afecteze Spania şi Portugalia, după Grecia.
În pofida sprijinirii unui mecanism de răspuns rapid al UE cu 13 miliarde de lire, Marea Britanie a refuzat să ofere alte 50 de miliarde ca garanţii de împrumut pentru a ajuta partenerii europeni ce s-ar regăsi în dificultate.
Suedia, care în urmă cu şase ani a refuzat să intre în zona euro, a cerut Londrei să se răzgândească, cu atât mai mult cu cât este centrul financiar al Europei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: criza economica lira sterlina
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close