Antena 3 CNN Economic Biz News Leul s-a depreciat în raport cu euro. Cursul pentru francul elveţian, la maximul istoric

Leul s-a depreciat în raport cu euro. Cursul pentru francul elveţian, la maximul istoric

Leul s-a depreciat în raport cu euro. Cursul pentru francul elveţian, la maximul istoric
Sursa foto: Foto: Intact Images
11 Iul 2011   •   14:33

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni pentru euro un curs de referinţă de 4,2272 lei/euro, cu 2,35 bani mai mare decât cel de vineri.

Pentru dolar, cursul BNR a crescut cu 4,11 bani, de la 2,9510 lei/dolar la 2,9921 lei/dolar.

Leul a început să se deprecieze încă de la deschiderea sesiunii de luni, în linie cu valutele din regiune, pe fondul temerilor că Italia, care are una dintre cele mai mari datorii publice la nivel mondial, ar putea fi atrasă în criza datoriilor suverane, informează Mediafax.

În ceea ce priveşte francul elveţian, BNR a anunţat un curs de referinţă de 3,5742 lei/franc, cu 9,5 bani mai mare faţă de cel de vineri, ajungând astfel la maximul istoric.



×
Subiecte în articol: moneda euro Franc elveţian maxim istoric
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close