Antena 3 CNN Economic Biz News Măsuri: Londra creşte TVA, scade cheltuielile, impune taxă băncilor şi îngheaţă salarii

Măsuri: Londra creşte TVA, scade cheltuielile, impune taxă băncilor şi îngheaţă salarii

Măsuri: Londra creşte TVA, scade cheltuielile, impune taxă băncilor şi îngheaţă salarii
23 Iun 2010   •   00:33

 

Marea Britanie va reduce cheltuielile, va creşte fiscalitatea, inclusiv TVA, şi va impune o nouă taxă asupra sistemului bancar care va aduce fonduri de două miliarde de lire sterline, potrivit bugetului prezentat, marţi, de ministrul britanic de Finanţe, George Osborne.

Cheltuielile guvernului vor coborî cu 25% în următorii patru ani, iar TVA va fi majorat la 20% în 2011, de la 17,5% în prezent, a spus Osborne. Totodată, în 2011 va fi impusă o nouă taxă băncilor britanice, fondurile obţinute urmând să se ridice la două miliarde de lire sterline.

 Oficialul britanic susţine că pentru a reduce îndatorarea ţării, toţi trebuie să împartă durerea refacerii ?ruinelor? economiei. În cadrul unui discurs în Camera Comunelor, Osborne a prezentat măsurile de austeritate, care includ şi o scădere cu 25% a bugetelor ministerelor sau chiar mai mult.

Creşterea TVA va aduce 13 miliarde de lire la buget anual. Circa 700.000 de persoane vor plăti taxe pe venit mai mari după scădere pragurilor.

De asemenea, ajutoarele pentru copii vor fi îngheţate timp de trei ani, iar salariile a milioane de funcţionari publici au fost îngheţate pentru doi ani.

 Agenţile de evaluare financiară au avertizat că ratingul "AAA" ar putea fi în pericol dacă planurile guvernului de a reduce deficitul bugetar, de 11% în 2009, sunt considerate deficitare.

 Aproximativ trei sferturi din economii vor fi realizate prin reducerea cheltuielilor, iar restul din majorarea taxelor, a spus ministrul. Vor fi analizate plăţile sociale şi chiar cheltuielile Familiei Regale Britanice vor fi supuse unei supravegheri mai atente.

 "Când spunem că suntem cu toţii în această situaţie, vorbim serios", a spus Osborne la prezentarea în Parlament a bugetului.

 O parte a economiştilor consideră, însă, că reducerea drastică a cheltuielilor bugetare ar putea afecta recuperarea economiei din cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial.

 Preşedintele SUA, Barack Obama, a avertizat, săptămâna trecută, liderii statelor din G20 să nu reducă programele de stimulare a economiei prea repede.

 Biroul pentru Responsabilitate Bugetară, autoritate independentă înfiinţată de Osborne în mai, a redus estimarea privind creşterea economică a Marii Britanii la 1,2% în 2010, de la 1,3% cât se anticipa anterior.

 Pentru anul următor, instituţia prognozează o creştere a PIB de 2,3%, mai mică faţă de estimarea de 2,6% de luna trecută.

 Necesarul de finanţare a sectorului public în acest an este anticipat la 149 miliarde de lire sterline, sau 10,1% din PIB, însă ar urma să scadă la 20 de miliarde de lire sterline, 1,1% din PIB, în 2015-2016.

 Deficitul structural ar urma să coboare la 0,3% în cinci ani, de la 7,4% în anul fiscal curent.

 

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: masuri de austeritate Marea Britanie
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close