Antena 3 CNN › Economic › Câți bani ajung la stat de la românii care fac OnlyFans și videochat. Șeful ANAF spune că se aștepta la mai mult

Câți bani ajung la stat de la românii care fac OnlyFans și videochat. Șeful ANAF spune că se aștepta la mai mult

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 14:25 17 Oct 2026 Modificat la 14:39 17 Oct 2026
poza in care apare - Adrian Nica, şeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Sursa foto: Inquam Photos /Codrin Unici
Adrian Nica, şeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Sursa foto: Inquam Photos /Codrin Unici

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a dezvăluit în podcastul lui Vlad Mercori că persoanele care fac OnlyFans şi videochat în România contribuie cu sume importante la bugetul de stat. "Câteva miliarde de lei", a spus şeful ANF în timpul discuţiei, unde a subliniat că, în urma acţiunilor făcute alături de colegii săi, încasările au crescut la buget, însă, nu atât de mult pe cât au estimat. Acesta a vorbit şi despre care ar fi principala cauză pentru care s-ar fi confruntat cu această situaţie.

Câți bani ajung la stat de la românii care fac OnlyFans și videochat

Potrivit mai multor statistici, România este țara cu cei mai mulți lucrători în domeniul videochatului la nivel global.

Vlad Mercori: Câţi bani aduc la buget fetele de pe OnlyFans şi care fac videochat?

Adrian Nica, preşedintele ANAF: Cifrele sunt destul de bune, dar aş vrea să... 

Vlad Mercori a intervenit şi l-a rugat să ofere un ordin, nu o cifră exactă, iar şeful Agenţiei "Cred că în jurul la a câteva miliarde de lei. Vorbim de lei"

Vlad Mercori: Deci sute de milioane de euro?

Adrian Nica, preşedintele ANAF: Da. Este...

Vlad Mercori: Ar trebui să primească ceva subvenţii de la stat ca să încurajăm această industrie.

Adrian Nica, preşedintele ANAF: Spun la tine, aici, în podcast, pentru că ai un public care este în zona asta şi poate duce mai departe. Nu în zona de videochat am vrut să spun, în zona asta a online-ului, m-am referit. Deci, în ultima perioadă, după acţiunile noastre, pe care apropo: le facem publice, până să vină actuala echipă ANAF – pentru că nu eu conduc singur acest ANAF, suntem într-o echipă –, nimeni nu comunica aceste date.

Ulterior, acesta a mai făcut următoarele precizări: "Noi le punem public: «Domne, am făcut aceste acţiuni, avem aceste rezultate». Dar aşteptarea era să creasă declaratul mai mult. Noi am zis: «Domne, o să dăm o lovitură aici, creştem încasările la buget».

Au crescut, dar nu cu atât cu cât am estimat. Ne-am uitat din nou spre industrie: «Mă, ce se întâmplă acolo?!?» şi am văzut că în această industrie au apărut în ultimele luni diverşi indivizi care învaţă persoanele care activează, contribuabilul, să le spunem din această industrie, să folosească nişte carduri bancare noi. 

Eu, acum, nu o să spun numele de la entităţile respective, dar sunt aproximativ trei carduri noi. Şi cei care activează în industrie sunt asiguraţi că ANAF-ul nu vede nimic, că ANAF-ul nu ştie nimic".

Vlad Mercori: Cum a fost mitul cu Revolut-ul, nu? La asta te referi?

Adrian Nica, preşedintele ANAF: Da. A apărut un nou mit cu alte carduri. 

Vlad Mercori:  Ce carduri, poţi să zici.

Adrian Nica, preşedintele ANAF: N-are rost să le spun ca să nu se interpreteze. Când eşti şeful ANAF e bine să ai mare grijă cum spui un nume. Cu mare plăcere ţi le spun după ce terminăm de filmat. Şi am văzut cât efort şi câtă industrie apare în spatele acestor carduri, când ar fi mult mai simplu să plăteşti 16%. Şi să stai liniştit că nu te caută nimeni.   În condiţiile în care, prestaţiile celor din aceste platforme sunt monitorizate undeva. Deci, toată lumea ştie cât stai într-o platformă, e uşor să afli ce tarife sunt acolo.

Conform datelor prezentate în urma cu trei ani, de către șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, în România ar fi lucrat nu mai puțin de 400.000 de persoane în domeniul videochatului.

Ulterior, oficialii de la Antifraudă au dezvăluit mai multe scheme prin care banii din industrie evitau calea legală de impozitare. 

Podcastul cu preşedintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nica, va apărea integral duminică, de la ora 20:00.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close