Antena 3 CNN Economic Companii 30 de directori cu salarii de 3.000 de euro la Compania de Autostrăzi

30 de directori cu salarii de 3.000 de euro la Compania de Autostrăzi

30 de directori cu salarii de 3.000 de euro la Compania de Autostrăzi
Sursa foto: autostrada romania
19 Feb 2009   •   10:35

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu se poate lăuda cu multe zerouri la kilometrii de stradă sau autostradă realizaţi anul trecut, în schimb angajaţii o pot face la propriile salarii. În 2008, fondul de salarii a fost de 30,66 milioane de lei, fiecare angajat primind în medie echivalentul a 1.200 de euro, arată o analiză internă la nivelul companiei. Fondul de salarii alocat în 2008 celor 566 de angajaţi, la rândul lor cu 32% mai mulţi decât în 2007, a crescut cu 63% faţă de 2007, când a fost de numai 18,84 milioane de lei. Un studiu arată că angajările se făceau la grila maximă de salarizare: de exemplu, un director, care putea avea un minim de 2.950 de lei sau un maxim de 5.900 de lei, era încadrat cu acest ultim salariu. Numai că la acesta se adaugă sporurile precum cel de lucru cu fonduri europene de 75%, alt spor de conducere de 40-45%, sporuri de fidelitate de 10%, de vechime de până la 25% şi salarii de merit. S-a ajuns ca fiecare dintre cei 30 de directori ai CNADNR să câştige până la 15.000 de lei lunar, minimum fiind de 11.000 de lei.
?Personalul era încadrat câteva zile la o direcţie care lucra cu fonduri europene, după care trecea la direcţia unde fusese angajat, dar sporul îi rămânea. În noua organizare a companiei se va păstra procentul de 75%, dar acesta va fi acordat doar dacă angajatul îndeplineşte integral criteriile de performanţă privitoare la absorbţia fondurilor. Va fi totul sau nimic. Vechea formă de aplicare a acestei prevederi făcea diferenţă între un leu furat de la bugetul de stat şi un euro furat de la UE, ca şi cum nu ar fi fost acelaşi lucru?, spune Adrian Ionescu, directorul Direcţiei Infrastructură din Ministerul Transporturilor, citat de Cotidianul.
Printre beneficiarii sporurilor de 75% s-au numărat şi directorul de resurse umane, dar şi unii directori comericiali sau de valorificare a resurselor proprii, fărăr nici o legătură în activitate cu finanţarea europenă.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: CNADNR salarii bugetari
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close