Preşedintele Sarkozy cere acţiuni mai dure pentru evaziunile fiscale, iar informaţiile apărute în presa franceză vor să demonstreze implicarea egală a Franţei şi acasă.
De altfel, presa de la Paris scrie că s-a ajuns la un acord pre-summit în privinţa unor restricţii la sistemul bancar offshore, un oficial declarând că s-au făcut mai multe progrese în această privinţă în ultimele 10 zile decât în ultimii 10 ani.
Despre cele trei companii franceze, oficialii au declarat că Ministerul de Finanţe a cerut anchetarea în urmă cu patru luni pentru "fundaţii" şi conturi bancare conduse de filiale din Liechtenstein. Două dintre companiile citate ? Michelin şi Total ? au negat imediat că ar avea companii paravan sau conturi acolo.
De altfel, procuratura a confirmat că are în lucru dosarele privind cele trei companii şi alţi 30 de francezi sau companii mai mici, dar nu s-a stabilit încă dacă acestea vor fi trimise în judecată.
Informaţiile vin pe fondul unor ştiri despre ameninţările pe care le-a făcut Sarkozy membrilor G20 că va părăsi summitul de la Londra dacă nu se face ajunge la un progres suficient în privinţa paradisurilor fiscale.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate
