Antena 3 CNN Economic Companii Avioanele Boeing 787 Dreamliner au primit "undă verde" de zbor în Japonia

Avioanele Boeing 787 Dreamliner au primit "undă verde" de zbor în Japonia

Avioanele Boeing 787 Dreamliner au primit "undă verde" de zbor în Japonia
26 Apr 2013   •   20:40

Guvernul Japoniei a decis vineri să permită operatorilor aerieni să reia cursele cu avioanele 787, după instalarea unor sisteme de reducere a riscului incendiilor la bateriile litiu-ion, scrie CNBC.
   
Ministerul Transporturilor şi-a dat acordul oficial în urma unei decizii similare a Administraţiei Federale pentru Aviaţie din Statele Unite.
   
"Am ajuns la concluzia nu este nicio problemă în privinţa deciziei instituţiei de reglementare din Statele Unite. Credem că vor fi luate toate măsurile posibile pentru a preveni repetarea problemelor", a declarat ministrul japonez al Transporturilor, Akihiro Ohta.
   
În luna ianuarie au fost consemnate la sol 50 de avioane 787 Dreamliner la nivel mondial, după incendiţii izbucnite la nivelul bateriilor a doua aeronave.
   
All Nippon Airways (ANA) a fost primul client al Boieng pentru 787 Dreamliner şi are în dotare 17 astfel de aparate. Japan Ailines (JAL) deţine şapte aeronave de acest tip.
   
Consemnarea la sol a acestor avioane a dus la anularea a sute de curse şi la pierderi mari de venituri.
   
Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA a publicat joi un ordin online prin care a permis reluarea zborurilor avioanelor 787, după înlocuirea bateriilor problemă cu altele îmbunătăţite de Boeing pentru reducerea riscului de incendiu.
   
Japonia a cerut companiilor ANA şi JAL să ia măsuri suplimentare de siguranţă, între care instalarea unui sistem care permite monitorizarea tensiunii din baterii şi testarea tuturor avioanelor 787. Un prim test de zbor ar putea avea loc duminică.
   

×
Subiecte în articol: japonia
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close