Antena 3 CNN Economic Companii Cine va fi noul proprietar al Blue Air? Astăzi se va decide cumpărătorul

Cine va fi noul proprietar al Blue Air? Astăzi se va decide cumpărătorul

Cine va fi noul proprietar al Blue Air? Astăzi se va decide cumpărătorul
Sursa foto: Foto: aviationnews.eu
de S.T.    |    17 Mai 2013   •   07:31

Compania Blue Air a fost pusă în vânzare, iar astăzi se va decide şi cumpărătorul.

Trei investitori s-au calificat pentru preluarea Blue Air, însă doar doi au depus ofertele. Tranzacţia vizează preluarea fondului de comerţ, care include brandul Blue Air, know-how-ul şi platforma de vânzare, nu şi activele companiei, iar licitaţia porneşte de la 6 milioane lei.

Cumpărătorul va fi obligat să plătească datoriile legate de activitatea curentă şi să onoreze zborurilor deja contractate.


În prezent, Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureţti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.
   
Blue Air şi constructorul Romstrade, aflat în insolvenţă, sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad şi aflat în prezent în detenţie.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close