Antena 3 CNN Economic Companii CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina

CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina

CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina
Sursa foto: Foto: consilierturism.ro
de S.T.    |    15 Sep 2013   •   18:59

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va rezilia contractul cu firma Romstrade, care nu a încheiat anul acesta lucrările la şoseaua Transalpina, a declarat, duminică, pentru Mediafax, directorul general al CNADNR Narcis Neaga.
   
Şeful CNADNR a vizitat, sâmbătă şi duminică, trei şantiere la drumuri aflate în lucru în judeţul Gorj, unul dintre acestea fiind cel de la Transalpina.
   
Neaga afirmă că a putut constata la faţa locului neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care firma Romstrade le avea pentru a finaliza anul acesta lucrările de construire a şoselei Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, care porneşte din judeţul Gorj, din localitatea Bumbeşti Piţic, trece prin judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Sibiu, şi ajunge până la Sebeş, în Alba.
   
"Sunt două motive pentru care vom trece la rezilierea contractului cu cei de la Romstrade. Primul ar fi acela că nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale pe care le aveau, iar cel de-al doilea este dat de faptul că firma a intrat în faliment", afirmă Neaga.
   
Şeful CNADNR doreşte ca în perioada sezonului rece compania pe care o conduce să reuşească să desemneze un nou constructor care să execute restul lucrărilor la Transalpina în cursul următorului sezon cald.

Citeşte şi:

Transalpina, "Drumul Regelui" doar cu numele. Bolovani căzuţi de pe versanţi şi gropi la tot pasul
   

  

   


×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close