Antena 3 CNN Economic Companii Ford trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi belgieni

Ford trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi belgieni

Ford trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi belgieni
01 Dec 2008   •   20:00

5.000 de angajaţi de la uzina Ford din Belgia vor fi trimişi în şomaj tehnic pentru 30 de zile, în perioada 11 decembrie - 11 ianuarie, informează AFP. În aceastî perioadă va continua numai producţia de jante.
Jo Declercq, purtătorul de cuvânt al Ford Belgia, a declarat:?"Uzina de asamblare se va închide, ceea ce înseamnă că între 11 decembrie şi 11 ianuarie nu va fi produsă nicio maşină în această fabrică". Uzina are aproximativ 5.300 de angajaţi.
Iniţial, reprezentanţii Ford anunţaseră că fabrica din Gent se va închide temporar pentru 20 de zile. "Conducerea a informat, luni dimineaţă, sindicatele că adaugă două zile şi jumătate în luna decembrie şi şapte zile în luna ianuarie", a adăugat purtătorul de cuvânt.
În ianuarie, producţia de la uzina belgiană Ford va fi redusă la 1.050 unităţi, de la 1.290 în prezent.
Şi uzina Ford din Spania are probleme. Săptămâna trecută, reprezentanţii Ford au anuţat că, în prima parte a anului 2009, vor trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: somaj tehnic
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close