Antena 3 CNN Economic Companii OMV ar putea finanţa achiziţia Petrol Ofisi printr-o vânzare de acţiuni de 800 milioane euro

OMV ar putea finanţa achiziţia Petrol Ofisi printr-o vânzare de acţiuni de 800 milioane euro

OMV ar putea finanţa achiziţia Petrol Ofisi printr-o vânzare de acţiuni de 800 milioane euro
Sursa foto: omv
13 Aug 2009   •   14:43

Grupul austriac OMV ar putea apela la o vânzare de acţiuni în valoare totală de până la 800 milioane de euro pentru a finanţa preluarea companiei Petrol Ofisi din Turcia, au declarat surse apropiate discuţiilor pentru agenţia Bloomberg.

Printre consilierii OMV în cadrul acestei operaţiuni se numără şi banca americană JPMorgan Chase, spun cele trei surse citate.

OMV negociază cu Dogan Holding preluarea participaţiei majoritare de 54% deţinută de grupul turc la retailerul de carburanţi Petrol Ofisi. Tranzacţia a fost evaluată la 1,2 miliarde de dolari.

Petrol Ofisi deţine o reţea de 3.223 de benzinării în Turcia.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: OMV Petrom
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close