Antena 3 CNN Economic Companii Poşta Română demarează discuţiile cu operatorul belgian pentru atragerea unui investitor străin

Poşta Română demarează discuţiile cu operatorul belgian pentru atragerea unui investitor străin

Poşta Română demarează discuţiile cu operatorul belgian pentru atragerea unui investitor străin
Sursa foto: Foto: Mediafax
18 Sep 2012   •   13:46
Conducerea companiei Poşta Română şi cea a operatorului naţional poştal din Belgia se vor întâlni în perioada următoare pentru a discuta despre proiectul Guvernului român de atragere a unui investitor străin, a precizat premierul Ponta.

Potrivit primului ministru, citat de Mediafax, acest proiect a fost blocat în 2010, deoarece interesul fostului guvern era păstrarea Poştei Române pentru avantaje directe din exploatare, precum "fraude foarte mari şi procese pierdute cu avocaţi agreaţi".

Reprezentanţi ai operatorilor naţionali poştali din Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Suedia şi-au manifestat în trecut interesul pentru intrarea în acţionariatul Poştei Române.

În septembrie 2011, prim-ministrul belgian de atunci, Yves Leterme, i-a transmis premierului Emil Boc, într-o întrevedere la Bucureşti, că Bpost, compania naţională de poştă din Belgia, vrea să devină acţionar minoritar la Poşta Română.




×
Subiecte în articol: Posta Romana Belgia Victor Ponta
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close