Antena 3 CNN Economic Companii Război cu China pe semiconductori. Olanda preia compania chineză de cipuri Nexperia, din motive de securitate: „O mișcare excepțională”

Război cu China pe semiconductori. Olanda preia compania chineză de cipuri Nexperia, din motive de securitate: „O mișcare excepțională”

Sarah El-Ayoubi
1 minut de citit Publicat la 13:45 13 Oct 2025 Modificat la 13:45 13 Oct 2025
profimedia-1031482712
Angajații Nexperia GmbH se plimbă prin camerele sterile ale producătorului de semiconductori. Foto: Profimedia Images

Pentru a asigura aprovizionarea Europei cu semiconductori și pentru a-și proteja securitatea economică, guvernul Olandei a preluat controlul companiei Nexperia, producător de cipuri deținut de chinezi, într-o mișcare pe care oficialii olandezi au numit-o „excepțională”, relatează CNN.

Nexperia este unul dintre cei mai mari producători de cipuri simple de calculator din lume, cum ar fi diodele și tranzistoarele, deși dezvoltă și tehnologii mai avansate care vizează utilizarea cipurilor pentru a fabrica baterii mai eficiente.

Ministerul Economiei de la Haga a justificat preluarea controlului asupra companiei Nexperia prin deficiențe grave de guvernanță și teama că livrările de cipuri esențiale ar putea fi afectate în situații de urgență. Guvernul a calificat această măsură drept extrem de importantă, invocând Legea privind disponibilitatea bunurilor pentru a proteja securitatea economică.

Wingtech a anunțat că va lua măsuri pentru a-și proteja drepturile și va solicita sprijin guvernamental. Operațiunea ar putea intensifică tensiunile dintre Uniunea Europeană și China, deja accentuate de disputele comerciale și relația Beijingului cu Rusia.

În decembrie 2024, guvernul SUA a inclus Wingtech pe lista companiilor considerate o amenințare la securitatea națională care blochează exporturile americane către companii fără aprobare specială. În Marea Britanie, Nexperia a fost obligată să vândă fabrica de cipuri de siliciu din Newport din motive de securitate națională.

Legea olandeză permite guvernului să intervină în cazuri excepționale pentru a proteja aprovizionarea cu bunuri esențiale și pentru a asigura continuitatea capacităților tehnologice strategice pe teritoriul național și european. Ministrul olandez al economiei, Vincent Karremans, se poate opune deciziilor care pun în pericol interesele Olandei.

Guvernul olandez a precizat că producția Nexperia va continua în mod normal și nu va fi oprită. Intervenția are scopul de a garanta aprovizionarea Europei cu cipuri și de a proteja securitatea economică, fără a perturba activitatea zilnică a companiei.

Președintele Wingtech, Zhang Xuezheng, a fost suspendat din consiliul de administrație al Nexperia printr-o hotărâre judecătorească din Amsterdam la începutul lunii. În urma deciziei, acțiunile Wingtech listate la Shanghai au scăzut cu 10%.

Reprezentanții Nexperia au subliniat că respectă toate legile și reglementările privind exporturile și sancțiunile internaționale. Wingtech a confirmat că operațiunile companiei continuă fără întreruperi și că menține legătura cu furnizorii și clienții săi. Compania analizează în prezent căile legale prin care poate contesta decizia guvernului olandez.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close