Antena 3 CNN Economic Companii Scrisoare deschisă către Zoltan Teszari. Vezi ce probleme pot apărea odată cu monopolul RCS-RDS

Scrisoare deschisă către Zoltan Teszari. Vezi ce probleme pot apărea odată cu monopolul RCS-RDS

Scrisoare deschisă către Zoltan Teszari. Vezi ce probleme pot apărea odată cu monopolul RCS-RDS
09 Mar 2011   •   15:25

Vestea unei posibile achiziţii de către RCS-RDS a UPC dă naştere la tot mai multe semne de întrebare şi la tot mai multe temeri faţă de un monopol care ar putea încălca drepturile consumatorilor.

Cătălin Dumitrescu, gazetar şi coordonator editorial al site-ului mediaddict.ro, a adresat o scrisoare deschisă patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari, poate-poate acesta va răspunde într-un final temerilor ridicate de consumatori cu privire la fuziune. "Cine va citi rândurile de mai jos cu atenţie va realiza că se află în faţa unui semnal de alarmă vizavi de o posibilă situaţie care, prin punerea la dispoziţie a unor pârghii foarte tentante şi puternice în mâinile unei singure companii, ar putea duce cel puţin la îngrădirea dreptului la libera exprimare. Colegii care s-au refugiat pe internet ştiu deja cât de bine stăm la acest capitol", scrie Cătălin Dumitrescu.

Jurnalistul ridică în scrisoarea deschisă problema adevăraţilor finanţatori din spatele fuziunii, în condiţiile în care RCS-RDS, cât şi UPC, au datorii de sute de milioane de euro la bănci, precum şi o posibilă alianţă cu puterea prin care "unul, sau mai multe posturi, ce deranjează, ar putea oricând să fie scoase din grilă".

Citiţi scrisoarea deschisă către Zoltan Teszari.






×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close