Antena 3 CNN Economic Companii Surpriză neplăcută pentru Chevron. Compania ar putea fi scoasă din România

Surpriză neplăcută pentru Chevron. Compania ar putea fi scoasă din România

Surpriză neplăcută pentru Chevron. Compania ar putea fi scoasă din România
Sursa foto: Foto: 15min.lt
de M.Z.    |    23 Oct 2013   •   09:45
Update 11.00 - La Senat s-a suspendat şedinţa de plen pentru că nu prea au fost senatori la muncă.

Lucian Moga, cel care conducea şedinţa, s-a enervant din cauza absenţei senatorilor şi a oprit toate lucrările. 

____________________________________

Ştirea iniţială 09.45

Chevron ar putea avea o surpriză neplăcută din partea parlamentarilor care pregătesc un proiect de lege ce ar putea scoate compania din România. 

Plenul Senatului dezbate astăzi propunerea prin care ar urma să fie interzise explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică în ţara noastră. 
 
În acest caz, Senatul este prima camera sesizată.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seara, aflat în vizită la Washington, că Chevron nu se retrage din România. Ponta spune că exploatarea gazelor de şist va aduce avantaje economice uriaşe României. El a dat ca exemplu Statele Unite, unde preţul gazelor este mult mai mic decât în Europa.
 
Managerul Chevron spune că la Pungeşti, explorarea gazelor de şist se va relua în momentul în care toată lumea va înţelege că metodele folosite sunt sigure.
 
Premierul a dat asigurări că nicio companie nu va trece la exploatarea propriu-zisă fără să îndeplinească toate condiţiile de mediu, iar acest lucru se va întâmpla în cazul Chevron abia peste câţiva ani.
 
 
Chevron s-a retras de la Pungeşti joia trecută, în urma protestelor organizate de localnici.

Consilierii locali au hotărât să organizeze pe 24 noiembrie un referendum în legătură cu exploatarea gazelor de şist, dar nici asta nu i-a convins pe oameni să renunţe la protest.

Pe 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui, a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România.
 
Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea.
 
Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.
 

×
Subiecte în articol: chevron
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close