Antena 3 CNN Economic Companii Trenurile private, afacere de succes. În 3 ani, numărul lor a crescut cu 25%

Trenurile private, afacere de succes. În 3 ani, numărul lor a crescut cu 25%

Trenurile private, afacere de succes. În 3 ani, numărul lor a crescut cu 25%
de O.P.    |    11 Iun 2013   •   06:07

 Calea ferată aduce profit doar firmelor private. Dovada este că acestea operează cu un număr din ce în ce mai mare de trenuri. Culmea, pe măsură ce creşte numărul trenurilor private, scade numărul celor de stat.

Faţă de 2010, de exemplu, numarul trenurilor de călători operate de firmele private a crescut cu 25 la sută. Pe de altă parte, CFR Călători continuă să renunţe la multe rute, pentru că nu-i aduc profit.

Operatorii de stat care transportă marfă şi călători pe calea ferată pierd teren în fiecare an în favoarea privaţilor. În perioada 2010-2012, numărul trenurilor private a crescut cu aproape 25 la sută. Asta înseamnă că pe şine circulă acum 57 de mii de trenuri private în plus faţă de 2010.

Sunt rute pe care le iau de la CFR Călători. Compania continuă să renunţe la anumite curse pentru că nu-i aduc profit. Iar liniile sunt apoi concesionate firmelor private. În perioada 2010-2012, CFR Călători a renunţat la peste 58 de mii de curse. Prin urmare, şi numărul de pasageri transportaţi a scăzut în perioada respectivă cu aproape 17 procente.

În privinţa transportului de marfă, privaţii ocupă mai mult de 50 la sută din piaţă, în privinţa numărului de curse. Anul trecut au depăşit operatorul de stat cu 7.700 de curse. CFR Marfă a pierdut peste 11.700 de curse faţă de 2010, în timp ce privaţii au operat în aceeaşi perioadă peste 25 de mii de trenuri în plus.

Dacă tragem linie, din pierderea statului şi câştigul privaţilor a rezultat că în 2012 pe calea ferată au circulat aproximativ 10.600 de trenuri în plus faţă de 2010.


×
Parteneri
ANM anunţă un nou ciclon care ameninţă România
x close