Antena 3 CNN Economic Companii Unul din cele mai consumate ingrediente în bucătărie, mai scump în România decât în toate ţările din regiune

Unul din cele mai consumate ingrediente în bucătărie, mai scump în România decât în toate ţările din regiune

Unul din cele mai consumate ingrediente în bucătărie, mai scump în România decât în toate ţările din regiune
de O.P.    |    04 Iul 2013   •   12:56

Preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari în România, fiind de peste patru de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi pe kilogram, la sfârşitul lunii iunie, se arată într-o analiză a XTB România.

"Preţului de retail al zahărului a crescut în continuu începând cu anul 2006, deşi pe bursă cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puţin faţă de 2011.

În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atât către retaileri, cât şi către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piaţa zahărului, a înregistrat anul trecut, pe piaţa locală, o creştere a vânzărilor cu 19,8%", se spune în analiza XTB România, citată de incomemagazine.ro.

×
Subiecte în articol: zahar produse alimentare
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close