Profesorul Ilie Şerbănescu a comentat, într-o intervenţie telefonică, măsura anunţată de premierul Victor Ponta, de scădere a TVA de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie 2016.
Şerbănescu s-a arătat sceptic faţă de această măsură şi a opinat că nu se poate implementa în acest moment.
"Acestea sunt proiecte. Eu nu ştiu dacă se vor realiza sau nu, dar am impresia că nu se poate face nimic. Cred că în acest moment nu există un spaţiu fiscal pentru măsuri. Nu se poate deocamdată."
Totuşi, Şerbănescu a explicat că problema cea mai mare rămâne în continuare evaziunea fiscală.
"Ca părere personală, dacă este de început cu ceva, este de văzut unde se produce evaziunea fiscală. Toată lumea vorbeşte despre ea, despre necesitatea combaterii ei, dar de făcut nu se face nimic, pentru că cel mai mare evazionist este capitalul străin. Şi, din păcate, capitalul străin este stăpânul actual al economiei din România şi nimeni nu îndrăzneşte să facă ceva împotriva acestuia. DAcă mai e ceva de făcut, e de sprijinit ideea de IMM-uri, toate româneşti, care s-ar face măcar pentru faptul că ele sunt cele care asigură 50% din ocuparea forţei de muncă."