Antena 3 CNN Economic Imobiliare Udrea cere Guvernului ca locuinţele ANL să fie cumpărate prin Prima Casă

Udrea cere Guvernului ca locuinţele ANL să fie cumpărate prin Prima Casă

Udrea cere Guvernului ca locuinţele ANL să fie cumpărate prin Prima Casă
Sursa foto: udrea
12 Feb 2010   •   12:47

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va propune, săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern, modificarea Legii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), pentru a permite chiriaşilor să achiziţioneze locuinţele prin programul "Prima Casă", a declarat vineri ministrul de resort Elena Udrea, citat de Mediafax.

"Vrem să introducem săptămâna viitoare în şedinţa de guvern o serie de propuneri care vizează modificarea Legii ANL, astfel încât chiriaşii din aceste blocuri să poată cumpăra locuinţele prin programul ?Prima Casă?. Şi acum se pot cumpăra aceste case, dar este mai greu din punct de vedere financiar, fiind vorba de un program social", a spus Udrea, în cadrul conferinţei "România după 20 de ani: schimbări şi probleme sociale. Calitatea vieţii încotro?".

Ministrul mai spune că alte modificări iau în calcul reducerea perioadei obligatorii de închiriere, de la trei ani la un an, şi eliminarea criteriului legat de situaţia financiară a cumpărătorului.

"Preţul de vânzare a locuinţelor ANL va pleca de la valoarea la care construim noi în acest moment. Din cele 25.000 de locuinţe ANL închiriate, sperăm ca în următorii doi ani să vindem 20.000, astfel încât să aducem la bugetul de stat aproximativ 500 milioane euro", a spus Udrea.

Totodată, Ministerul Dezvoltării are în vedere şi modificarea suprafeţei care poate fi construită de către ANL, astfel încât să poată demara un proiect pentru locuinţe de serviciu în mediul rural.

"Aceste locuinţe, fiind de tip unifamilial, necesită o suprafaţă mai mare, comparativ cu apartamentele sau garsonierele construite în prezent de ANL", spune ministrul de resort.

Programul "Prima Casă", prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, a fost iniţiat de Guvern la mijlocul anului 2009. Pentru acest an programul va avea un plafon de 700 milioane de euro.

Prin acest program, persoanele pot solicita credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR la 3 luni, la care se adaugă 4% pe an, la credite în euro, şi ROBOR la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Premierul Emil Boc a anunţat miercuri că limita garanţiilor guvernamentale stabilită prin programul "Prima Casă" va fi păstrată la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate, dar va creşte la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat şi plafonul total al garanţiilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Elena Udrea anl locuinte guvern
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close