Antena 3 CNN Economic Încep înscrierile în Liga Profesorilor Excepționali

Încep înscrierile în Liga Profesorilor Excepționali

Încep înscrierile în Liga Profesorilor Excepționali
22 Apr 2014   •   12:21

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează astăzi campania națională “LIGA PROFESORILOR EXCEPȚIONALI”, dedicată formatorilor de minți și conștiințe – profesorii noștri.

Campania își propune recunoașterea meritelor acelor dascali care onorează, prin rezultatele și implicarea lor, această nobilă misiune. Mai mult, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României se străduiește ca, prin această inițiativă, să contribuie la redarea demnității unei profesiuni care contribuie decisiv la formarea viitorului României.


“Liga Profesorilor Excepționali” are loc în perioada 22 aprilie – 15 iunie, debutând cu etapa de inscrieri.
Concursul se adresează tuturor învățătorilor și profesorilor de la clasele I la a XII-a, care s-au remarcat de-a lungul carierei prin folosirea unor metode de predare ce au avut rezultate notabile, prin implicarea în viața comunității, realizări în afara școlii, prin recunoașterea meritelor de către elevi, părinți sau colegi. Criteriile de înscriere includ și preocuparea continuă pentru formare, încurajarea și susținerea elevilor aflați în situații dificile,implicarea în activități caritabile și, nu în ultimul rând, descoperirea și îndrumarea elevilor talentați care au probat, prin rezultate, daruirea și talentul dascalilor pe care i-au avut.

Pentru a intra în concurs, profesorii se pot înscrie pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, prin completarea unui formular tip și trimiterea documentelor care să susțină candidatura, alături de o descriere a activității desfășurate.

În urma voturilor online la nivel național, din primii 50 de clasați vor fi selectate, de către o comisie special creată, 10 dintre cele mai relevante profile. Acești 10 finaliști vor putea fi votați, online, până la 15 iunie 2014, data încheierii concursului. Comunicarea clasamentului și acordarea premiilor se va face într-o emisiune televizată, de impact național.

Toți cei zece finaliști ai Ligii profesorilor excepționali sunt câștigători. Profesorii vor fi implicați, timp de un an, până la următoarea ediție, în activități speciale, vor avea acces la materiale și evenimente de interes și vor fi sprijiniți în misiunea lor.

Organizat de către Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Fisher International și aflat la prima ediție,”Liga Profesorilor Excepționali” este o recunoaștere a contribuției pe care profesorii o au, neîncetat, la evoluția societății în care trăim.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este un susținător și un promotor activ al culturii, artelor și cercetării, ce s-a remarcat de-a lungul timpului prin organizarea de programe de pregătire extrașcolară, prin identificarea, susținerea și promovarea tinerilor talentați, cu vocații în diferite domenii de activitate, dar și prin dezvoltarea de programe de formare continuă, în diferite domenii de interes pentru tineri.

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close