Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacităţi de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entităţi publice, potrivit Agerpres.
Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale iar depunerea cererilor de finanţare va începe din 28 septembrie, ora 10:00, şi se va desfăşura până la 20 noiembrie 2026, sau până la epuizarea bugetului, în ordinea depunerii.
Procedura de selecţie a proiectelor va fi conform principiului "primul venit, primul evaluat, cu respectarea condiţiilor din ghid", precizează Ministerul Energiei.
Evaluarea proiectelor se va desfăşura în perioada 23 noiembrie 2026 - 2 martie 2027 iar contractarea se va realiza pe măsura aprobării proiectelor, începând cu data de 8 februarie anul viitor.
Finalizarea şi punerea în funcţiune a investiţiilor se va realiza până la 31 decembrie 2029.
Care sunt condițiile de eligibilitate
Solicitanţi eligibili sunt unităţile administrativ teritoriale sau sub-diviziuni ale acestora, unităţile şi subunităţile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, unităţile din sistemul administraţiei penitenciare, spitalele finanţate integral din fonduri publice, instituţiile publice, astfel cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cultele recunoscute oficial în România şi unităţile de cult aparţinând cultelor religioase, instituţiile de învăţământ superior de stat, institutele naţionale, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare dezvoltare de drept public, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, centrele sociale şi centrele de îngrijiri paliative finanţate integral din fonduri publice, Agenţia Naţională pentru Sport, inclusiv instituţiile subordonate, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, inclusiv instituţiile subordonate, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în condiţiile în care acestea prestează o misiune de serviciu public a cărei finanţare reprezintă ajutor existent, în accepţiunea legislaţiei europene din domeniul ajutor de stat.
Beneficiarii trebuie să demonstreze că investiţia finanţată va fi utilizată în scopul reducerii costului cu energia necesară pentru prestarea serviciului public încredinţat şi va conduce la diminuarea, în consecinţă, a subvenţiei/ compensaţiei plătite de stat.
Apelul este finanţat integral prin fonduri nerambursabile din Fondul pentru modernizare.
Activităţi eligibile în cadrul apelului sunt achiziţionarea de instalaţii/echipamente noi pentru construirea de capacităţi noi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacităţi de stocare integrate; achiziţionarea pompelor de căldură; construcţii care fac obiectul proiectului de investiţie pentru producerea de energie electrică din sursă regenerabilă solară, cu capacităţi de stocare integrate; cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a instalaţiilor/ echipamentelor pentru construirea de capacităţi noi de producţie a energiei electrice din surse de energie solară, cu capacităţi de stocare integrate.
Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 10 milioane euro per beneficiar (pentru proiectul propriu şi valorile aferente participării în parteneriate).
Valoarea ajutorului public nerambursabil solicitat pe MW instalat se va încadra în următoarele plafoane maxime: pentru proiectele care nu includ pompe de căldură - 900.000 euro/ MW instalat, fără TVA; pentru proiectele care includ şi pompe de căldură - 1.100.000 euro/ MW instalat, fără TVA.