O nouă ediţie a programului de titluri de stat Tezaur oferă, începând de luni, dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an, informează Ministerul Finanţelor, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în perioada 7 septembrie 2026 - 2 octombrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,20%, 6,75%, respectiv de 7,15%.
Titlurile de stat au valoare nominală de un leu, sunt emise în formă dematerializată şi pot achiziţionate după cum urmează: în perioada 7 - 30 septembrie 2026, prin platforma Ghişeul.ro; în perioada 7 septembrie - 1 octombrie 2026 online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului; în intervalul 7 septembrie - 2 octombrie 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 7 septembrie şi 1 octombrie 2026 - în mediul urban, iar din 7 septembrie până pe 30 septembrie 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale "Poşta Română".
Avantajele titlurilor de stat Tezaur
Ministerul de resort menţionează că operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online.
"Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice", subliniază instituţia.
Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă.