Antena 3 CNN Economic Un lider PPU (social-liberal) acuză: Cum înțelege Guvernul să ajute firmele lovite de criză. Prin perceperea unui nou bir, care ar putea însemna falimentul

Un lider PPU (social-liberal) acuză: Cum înțelege Guvernul să ajute firmele lovite de criză. Prin perceperea unui nou bir, care ar putea însemna falimentul

Consilierul municipal Dan Păun (preşedintele interimar PPUSL Brăila) a acuzat în cadrul unei conferinţe de presă că taximetriştii au fost luaţi în vizorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) care le-ar putea percepe o nouă taxă.

Un lider PPU (social-liberal) acuză: Cum înțelege Guvernul să ajute firmele lovite de criză. Prin perceperea unui nou bir, care ar putea însemna falimentul
20 Mar 2020   •   11:38

De cealaltă parte, directorul acestei entităţi, Doru Păunescu, a declarat pentru cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” că acuzaţiile nu pot fi adevărate, deoarece ORDA nu desfăşoară astfel de activităţi.

Dan Păun arată că, într-adevăr, nu ORDA se ocupă de colectarea acestor bani, ci CREDIDAM, entitate desemnată de ORDA în acest sens în anul 2015. 

“ORDA este în subordinea Guvernului. Şi legislaţia a fost emisă de aşa natură încât, cred că ei pot face lucrul ăsta şi să ceară banii retroactiv. Eu aşa am înţeles. Nu este un domeniu în care să activez. Am informaţii de la firme de transport persoane care deja au fost contactate de către inspectori ORDA şi a început procesul de inventariere a acestora. A început procesul de negociere cu ei. Pentru că probabil la început vor încerca să rezolve pe cale amiabilă. Dar din câte ştiu eu că se comportă aceşti oameni, cu siguranţă vor ajunge la procese. Pentru că lor le convine. Au tot ce le trebuie, au structura făcută (...) Multe firme o să intre pur şi simplu în faliment”, a avertizat Păun.

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” pentru a vedea dacă acuzaţiile consilierului municipal Dan Păun se confirmă, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Doru Păunescu, a venit cu o altă versiune. Acesta nu a dorit să comenteze acuzaţiile lui Păun, pe motiv că nu ştie la ce anume s-a referit consilierul brăilean, însă a dorit să sublinieze că ORDA nu desfăşoară astfel de activităţi.

Detalii, pe Obiectiv - Vocea Brăilei.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close