Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Agricool Doar 500 din cele peste 2.500 de specii de ciuperci din România sunt comestibile

Doar 500 din cele peste 2.500 de specii de ciuperci din România sunt comestibile

În România sunt cunoscute peste 2.500 de specii de ciuperci, însă doar 500 dintre ele sunt comestibile.

de Georgiana Adam    |    25 Iul 2023   •   13:12

Specialiştii ne avertizează să fim atenţi atunci când consumăm ciuperci de pădure şi ne sfătuiesc să le mâncăm doar dacă le cunoaştem foarte bine.

Cunoaşterea şi deosebirea ciupercilor sunt foarte importante, mai ales în zonele unde acestea se găsesc din abundenţă. La tabăra internaţională de micologie de lângă Sovata, specialiştii vorbesc despre beneficiile nutriţionale ale ciupercilor.

Consumul de ciuperci este important pentru sănătate. Ciupercile sunt o sursă bună de proteină şi au componente medicinale, dezvăluie specialiştii. În plus, anumite ciuperci conţin substanţe care pot avea efect de antibiotic.

Specialiştii ne avertizează însă despre consumul excesiv al acestor ciuperci. O cantitate prea mare poate dăuna sănătăţii, iar ciupercile pot înbolnăvi în loc să vindece. Pentru a obţine beneficiile ciupercilor este obligatoriu să le cunoaştem.

Ciupercile comestibile sunt o sursă bogată de fibre, vitamine, acid folic sau minerale.

Străinii sunt impresionaţi de abundenţa speciilor de ciuperci din România. Totuşi, specialiştii se plâng că nu există o reglementare legislativă bună pentru ciupercile româneşti.

Aceştia consideră că legislaţia din domeniu este aproape inexistentă, pentru că nu avem nici măcar denumiri româneşti pentru diferitele specii de ciuperci şi trebuie să le împrumutăm pe cele din limba latină.

×
Subiecte în articol: ciuperci otravitoare Sovata Agricool
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close