Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Românii vor primi bani pe sticle goale. Cât primeşti pentru fiecare ambalaj returnat

Românii vor primi bani pe sticle goale. Cât primeşti pentru fiecare ambalaj returnat

Sistemul de returnare a ambalajelor de tip pet, sticlă sau metal, trebuie sa fie operaţional din 30 noiembrie.

Românii vor primi bani pe sticle goale. Cât primeşti pentru fiecare ambalaj returnat
Sursa foto: pexels.com
de Silvia Preda    |    18 Ian 2023   •   17:23

Românii vor primi bani pe sticle goale. E vorba despre câte 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat. Până la finalul lunii februarie, toţi producătorii şi comercianţii trebui să se înregistreze în sistemul pentru returnarea PET-urilor.

Este un program care a intrat în linie dreaptă, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.

Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR) a intrat în linie dreaptă

Potrivit ministrului, la sfârșitul lunii februarie, zeci de mii de producători și comercianți vor fi luați în evidență și se va crea baza de date la nivel național care asigură implementarea acestui sistem. 

Cetăţenii primesc 50 de bani

Este obligaţia fiecărui producător de bunuri ambalate în ambalaje SGR – pet, sticlă sau metal, de la 0,1 litri până la 3 litri de a fi luat în evidenţă. 

Ministrul Mediului a explicat că va exista o perioadă de tranziţie în care, pe piaţă, vor exista atât ambalaje SGR, cât şi ambalajele vechi. 

Termenul limită până la care producătorii şi comercianţii români trebuie să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare

SGR este un sistem prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei, în momentul în care cumpără o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase).

Sistemul este aplicat pentru ambalajele neutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor.

Aceștia vor primi valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

×
Subiecte în articol: sticle returnare peturi
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close