Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Exces de putere Milioane de euro au fost virate către Coldea şi Dumbravă în urma unor contracte de consultanţă. Traseul banilor

Milioane de euro au fost virate către Coldea şi Dumbravă în urma unor contracte de consultanţă. Traseul banilor

Bombă după bombă au descoperit procurorii DNA luând urma banilor plimbați între cabinetul de avocatură al lui Doru Trăilă și firmele lui Coldea și Dumbravă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Mai 2024   •   22:50

Sume la nivelul milioanelor de euro au fost virate către cei doi generali în urma unor contracte de consultanță încheiate între Trăilă și firma lui Mitică Dumbravă, Wise Line Consulting SRL, sub pretextul consultanței pentru afaceri și management și consultanței în materie de prevenire și combaterea a faptelor de corupție care aveau legătură cu litigiile și situațiile juridice ale clienților pe care îi reprezenta Trăilă. 

Pe scurt, Trăilă a luat bani mulți de la clienții săi pentru a-i reprezenta numai că cea mai mare parte a sumelor i-a virat-o lui Dumbravă pentru cum l-a consultat în privința apărării clienților săi!

Cazul lui Cătălin Hideg este cel mai bun exemplu, dar nu singurul. 

Alte cazuri descoperite de procurori confirmă implicarea părintelui câmpului tactic în parcursul pe care dosarele le aveau în justiție. 

De la cazuri de corupție până la tentativă de omor. Legătură dintre această infracțiune și consultanța în afaceri și anticorupție este greu de imaginat.
Să le luăm pe rând.

Pentru a fi apărat de Doru Trăilă, Hideg îi virează acestuia pe persoană fizică 20.000 de euro, apoi din banii firmei încă 200.000 de lei, urmați de alte 238.000 de lei. În total 107.600 de euro.

Prima plata: 23 noiembrie 2023. A doua patru zile mai târziu, 27 noiembrie. Convertind suma din euro în lei și adunând rezultă 300.000 de lei. Din ei, cea mai mare parte a sumei, 245.000 de lei este virată chiar a doua zi, pe 28 noiembrie lui Dumbravă. Trăilă păstrează pentru prestația sa avocățească doar 55.000 de lei.

Încă o zi mai târziu, pe 29 noiembrie, Dumbravă îi virează 87.000 de lei lui Coldea.

Două luni mai târziu schemă se repetă. Pe 18 ianuarie 2024, firma lui Hideg, SC Sanimed Internațional Impex SRL, a virat către Doru Trăilă 238.000 de lei.

Din nou chiar a doua zi, 119.000 de lei sunt virați de Trăilă lui Dumbravă.

O parte din bani pleacă din nou spre firma lui Coldea. Procurorii constată că este o practică în tranzacțiile lui Doru Trăilă. În ultimii doi ani, încasări repetate de la anumite grupuri de firme ajung imediat după încasare să fie virate în cea mai mare cotă către Wise Line Consulting a generalului Dumbravă, în timp ce onorariile încasate de cei trei avocați asociați la cabinetul Trăilă să fie mult mai mici și constante: 20.000 de lei pentru fiecare din cei doi asociați și circa 60.000 de lei pentru Trăilă.

Astfel, din ianuarie 2022 până în februarie 2024 inclusiv, firma lui Dumbravă încasează de la cabinetul lui Trăilă peste 5 milioane de lei.

 

Cei cinci milioane de lei încasați de Dumbravă de la Trăilă reprezintă peste 60% din cifra de afaceri făcută de firma Wise Line Consulting SRL în cei doi ani.
De la Dumbravă banii se scurg ulterior către firma lui Coldea, SC Strategic Sys SRL. În aceeași perioada, ianuarie 2022- februarie 2024, 19 transferuri în valoare de 1.241.726,47 lei.

Procurorii DNA merg însă mai departe și constată că o lista lungă de contracte de consultanță între Trăilă și Dumbravă vizează și alte dosare interesante.

În ianuarie 2019 firma lui Dumbravă încheie cu cabinetul lui Trăilă un contract de consultanță care vizează explicit litigiul dintre Soceram SA și First Bank. Inițial onorariul lui Dumbravă era de 10.000 de euro. Patru luni mai târziu onorariul generalului crește la 120.000 de euro. În ianuarie 2020 cei doi încheie un act adițional la contractul lor de consultanță generală în care prevăd că  împart în cote egale onorariul de succes!

În 2021 un caz extrem de dubios este preluat de Trăilă și împărțit cu Dumbravă. Beneficiarul este Elsid SA, o firma din domeniul energiei, iar Dumbravă este contractat să facă pentru acest client o analiză de risc ce vizează interesele legitime ale acestui client. Numai că litigiul invocat este un caz de tentativă de omor săvârșită de patronul societății, milionarul Mihai Tufan, asupra unei angajate a societății.

Tripletă Coldea-Dumbravă-Trăilă reușesc un rezultat spectaculos al dosarului. Tufan este condamnat la trei ani și șase luni de închisoare dar execută doar un an și nouă luni pentru că este eliberat condiționat de Tribunalul Prahova în octombrie 2022.

Procurorii DNA au descoperit și alte ajutoare interesante ale celor trei în dosarele de care se ocupă. Analiză tranzacțiilor dintre Trăilă și Dumbravă și de la general mai departe arată că o parte dintre bani se duc către două alte firme. Tot de consultanță! Cocoandconsulting SRL și Interdiligence SRL.

Dacă ultima îi aparține lui Marius Ghiba și este cunoscută pentru filajele efectuate, prima readuce în prim plan un alt nume greu al SRI-ului din vremea lui Coldea: celebra Anaconda. Pe numele real Elena Istode, fosta șefa a direcției de securitate economică a SRI, devenită cunoscută că șefa "acoperiţilor" utilizați de SRI.

Scandalul provocat de vacanțele de lux pe yaht la Monaco și Cannes în prezența penalului Cristian Rizea a dus la plecarea acesteia din SRI în mandatul lui Eduard Hellvig.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Operațiunea ”Neptun” și locul secret în care a fost ascuns aurul României
x close