Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN A murit un cunoscut producător de film şi televiziune, într-un accident rutier cumplit. Soția: ”A fost un minunat soț și tată a patru copii”

A murit un cunoscut producător de film şi televiziune, într-un accident rutier cumplit. Soția: ”A fost un minunat soț și tată a patru copii”

Dan Michael Schlanger, preşedintele Festivalului de Film Evreiesc Bucureşti şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier. Anunţul a fost făcut de îndurerata lui soţie pe o reţea de socializare.

A murit un cunoscut producător de film şi televiziune, într-un accident rutier cumplit. Soția: ”A fost un minunat soț și tată a patru copii”
Sursa foto: Facebook
de Andreea Ştefan    |    30 Mai 2023   •   19:22

Cunoscutul producător de film şi televiziune, Dan Michael Schlanger s-a stins într-un accident rutier cumplit care a avut loc pe drumul Ruse-Byala din Bulgaria.

Atât el cât şi prietenul lui au decedat.

Cei doi se întorceau de la un eveniment cultural din ţara vecină.

"Dragi prieteni, vă anunț cu imensă durere decesul soțului meu, Dan Michael Schlanger.

Îl știți ca actor, producător de film & televiziune și președinte al Bucharest Jewish Film Festival. Pe lângă faptul că a fost un minunat soț și tată a patru copii, Dan a fost totodată un bun prieten multora dintre voi”, a transmis Dana Schlanger, soția producătorului de film.

Dan Michael Schlanger a lăsat în urmă o soție îndurerată și patru copii.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu a deplâns azi moartea regizorului şi a vorbit despre realizările acestuia într-un mesaj public.

"Astăzi am primit vestea teribilă că un prieten drag a plecat mult prea devreme la Domnul. Dan Michael Schlanger, actor, regizor, producător, un factotum al culturii evreieşti în România, tată şi soţ, a vrut să se odihnească puţin…

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească, Dan! Sincere condoleanţe familiei…", a transmis ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

#vesterea Astăzi am primit vestea teribilă că un prieten drag a plecat mult prea devreme la Domnul. Dan Michael...

Publicată de Lucian N. Romascanu pe Luni, 29 mai 2023

Născut în România, Dan Michael Schlanger a fost actor la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti apoi producător de film în Israel, Canada şi România.

Filmele realizate de acesta au fost premiate la numeroase festivaluri internaţionale.

×
Subiecte în articol: Dan Michael Schlanger a murit
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close