Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Capcane pentru turişti în cele mai apreciate destinaţii din Europa. Ce trebuie să evitaţi

Capcane pentru turişti în cele mai apreciate destinaţii din Europa. Ce trebuie să evitaţi

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 18:50 29 Iul 2025 Modificat la 18:51 29 Iul 2025
poza in care apar o femeie si iubitul ei, in apropiere de Sagrada Familia, Barcelona
Cele mai multe furturi din Barcelona se petrec în spații publice și în mijloacele de transport în comun. Sursa foto: Getty Images

Sezonul vacanţelor nu îi duce pe români doar în zonele cu litoral, ci şi în oraşele celebre ale Europei. Zborurile către destinaţii precum Londra, Paris sau Barcelona sunt tot timpul pline. Însă, aceste mertopole nu mai sunt considerate sigure. Infracţionalitatea a crescut, în special la adresa turiştilor. Cel mai mult se remarcă furturile, escrocheriile și, în unele cazuri, acte de agresiune fizică, potrivit Antena 3 CNN.

În Barcelona, una dintre cele mai populare destinaţii turistice, principalul risc rămâne furtul din buzunare și escrocheriile minore în zonele populare, dar riscul de infracțiuni violente asupra turiștilor se menține la nivel redus. Cele mai multe furturi se petrec în spații publice și în mijloacele de transport în comun.

"Las Ramblas, una dintre cele mai celebre străzi, este recunoscută pentru furturi din buzunare și escrocherii de tot felul. La fel, zona Plaza Catalunya noaptea poate deveni nesigură. Chiar şi La Barceloneta, renumita plajă, sunt raportate multe cazuri de furt din genți, în special când turiștii se distrează sau fac baie. Pe de altă parte, zone periferice precum Besos-Maresme, Sant Adrià de Besòs, L'Hospitalet de Llobregat sunt de evitat, nu doar noaptea, ci și ziua, din cauza riscurilor ridicate", a spus Radu Trăscău, corespondent Antena 3 CNN în Spania.

În capitala Marii Britanii, statisticile oficiale arată că infracțiunile de tip furturi de portofel, telefon sau genți au crescut cu 4% în ultimul an, în condițiile în care la nivel național aceste infracțiuni au scăzut. În plus, escrocheriile și fraudele legate de turiști, precum cazările colaborative de tip Airbnb, sunt asociate cu rate de creștere a infracționalității în cartierele cu flux mare de vizitatori.

"Cele mai periculoase zone pentru furturi din buzunar dar si al telefoanelor mobile sunt Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Covent Garden, Soho dar şi Big Ben. Zone periculoase sunt şi Camden, Southwark, Tower Hamlets și Hackney. De altfel, zonă de evitat este şi vestul oraşului, având în vedere infracționalitatea crescută, dar şi traficul de droguri", a explicat Ciprian Vârlan, corespondent Antena 3 CNN în Marea Britanie.

Atunci când mergeţi într-o ţară străină şi aveţi informaţii despre infracţionalitate ridicată, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi care vă ajută să nu transformaţi călătoria într-un coşmar:

  • nu țineți bunuri de valoare în buzunare exterioare sau la vedere;
  • folosiți rucsacuri sau borsete pe care să le purtaţi la piept în zone aglomerate;
  • fiți suspicioși față de orice "problemă" sau "joc" spontan pe stradă;
  • nu acceptați ajutor de la necunoscuți pentru folosirea bancomatelor. 

"În plus, evitați deplasarea solitară pe străzi întunecate sau pustii, mai ales noaptea şi fiți atenți la portofel și telefon chiar și când stați la restaurant, aeroport sau în stații de transport în comun", a precizat Lorena Stan, reporter Antena 3 CNN.

Aceste informații vă ajută să vă bucurați de marile capitale europene cu mai multă prudență și să evitați principalele capcane pentru turiști.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close