Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cozi kilometrice la Vama Nădlac. Se întorc românii acasă

Cozi kilometrice la Vama Nădlac. Se întorc românii acasă

Cozi uriaşe la Vama Nădlac. Vara se numără timpii de aşteptare în vămi. Românii care pleacă în concedii iau cu asalt vămile din vestul țării, acolo unde timpii de aşteptare ajung pe sensul de ieşire din ţară chiar şi la două ore.

Cozi kilometrice la Vama Nădlac. Se întorc românii acasă
Sursa foto: Antena 3
de Silvia Preda    |    29 Iul 2022   •   16:29

Pe sensul de intrare în ţară situaţia este mai gravă, iar oamenii sunt puşi să aşteptă ore întregi, în căldură şi fără apă, pentru a intra în România.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, aglomeraţia este generată de un număr foarte mare de turişti care vin în ţară sau pleacă în străinătate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cozi la Vama Nădlac. Se întorc românii acasă

Între ei sunt şi mulţi români stabiliţi în străinătate care vara obişnuiesc să îşi petreacă concediile alături de familiile din ţară.



Pentru evitarea supraaglomerării unor puncte de trecere a frontierei precum PTF Nădlac ll, care este utilizat de majoritatea participanţilor la traficul transfrontalier, autorităţile recomandă consultarea aplicaţiei Trafic Online şi utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim internaţional la graniţa cu Ungaria.

Conform aplicaţiei online care monitorizează traficul la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise câte şase artere de circulaţie pentru traficul uşor şi turistic, pe fiecare sens.

Coloane de maşini la Vama Nădlac. A fost suplimentat personalul 

A fost suplimentat personalul Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi arterele de control. Poliţia de frontieră Arad transmite că se menţine un contact permanent cu autorităţile de frontieră vecine.

 

×
Subiecte în articol: Vama Nadlac cozi coloane maşini
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close