Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cazul documentelor secrete din biroul privat al lui Joe Biden. Casa Albă cooperează cu Departamentul de Justiție

Cazul documentelor secrete din biroul privat al lui Joe Biden. Casa Albă cooperează cu Departamentul de Justiție

Documente secrete din perioada în care actualul președinte al SUA, Joe Biden era vicepreședinte, au fost descoperite într-un birou privat al acestuia.

de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Ian 2023   •   19:07

Descoperirea a fost semnalată de presa de peste Ocean și este mană cerească pentru susținătorii fostului președinte Donald Trump, aflat, la rândul său, în centrul unui scandal cu implicații juridice, legat tot de păstrarea privată a unor documente secrete din mandatul său la Casa Albă.

Concret, Trump este ținta unei investigații privind posibila gestionare defectuoasă a documentelor secrete găsite în complexul său Mar-a-Lago din Florida.

Însă există diferențe între cazul documentelor găsite la reședința fostului președinte republican și cazul documentelor din biroul lui Joe Biden.

"Procurorul general din Chicago va investiga acest caz și va încerca să afle cum au ajuns documentele acolo. Știm că documentele se aflau în biroul privat al lui Biden în perioada care a urmat mandatului său de vicepreședinte și că au fost găsite după ce a fost ales președinte al SUA.

Dacă e să comparăm acest caz cu cel al lui Donald Trump, la Mar-a-Lago au fost găsite peste 100 de documente după ce fostul președinte republican a părăsit Casa Albă.

Situația lui Joe Biden este diferită. Există, într-adevăr, critici care acuză un dublu standard, dar diferențele între cele două cazuri sunt clare: numărul de documente (secrete) din biroul lui Biden este mult mai mic, mai puțin de 12 și, în plus, a fost evidentă dorința lui Biden de a preda imediat aceste documente instituțiilor abilitate.

Trump nu a dorit să cedeze documentele după ce nu a mai fost președinte, a pretins că îi aparțin. Timp de peste un an, Trump a refuzat să predea aceste documente Arhivelor Naționale", a relatat corespondentul CNN din Washington, Katelyn Polantz.

Cum au fost găsite documentele secrete în biroul privat al lui Biden

Mai multe documente secrete din perioada mandatului de vicepreședinte al lui Joe Biden au fost descoperite, toamna trecută, de avocații acestuia într-un birou privat al actualului lider de la Casa Albă.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a solicitat investigharea acestui caz, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu această speță.

Potrivit unei alte surse citate de rețeaua TV, mai puțin de o duzină de documente secrete ar fi fost găsite în biroul din Washington, DC, pe care actualul președinte l-a utilizat în cadrul relației sale cu Universitatea din Pennsylvania, unde a fost profesor onorific din 2017 până în 2019.

Nu este clar, momentan, la ce se referă documentele sau de ce au fost duse în biroul privat al lui Biden.

Reprezentanții Guvernului federal sunt obligați prin lege să depună la documentele oficiale și înregistrările clasificate atunci când serviciul lor guvernamental ia sfârșit.

Ce spune Casa Albă despre documentele secrete din biroul privat al lui Joe Biden

"Casa Albă cooperează cu Arhivele Naționale și cu Departamentul de Justiție în cazul descoperirii a ceea ce par a fi (...) documente ale Administrației Obama - Biden, inclusiv un număr mic de documente cu marcaje clasificate.

Documentele au fost descoperite în timp ce avocații președintelui inventariau și împachetau dosare aflate într-un dulap, în vederea eliberării spațiului de birouri de la Penn Biden Center din Washington, D.C. Președintele a folosit periodic acest spațiu de la mijlocul anului 2017 până la începutul campaniei din 2020.

În ziua acestei descoperiri, pe 2 noiembrie 2022, reprezentantul Casei Albe a notificat Arhivele Naționale. Arhivele, care au intrat în posesia materialelor în dimineața următoare", a spus Richard Sauber, consilier special al președintelui Biden. 

Potrivit lui Sauber, documentele nu au făcut obiectul vreunei cereri sau anchete prealabile din partea Arhivelor Naționale.

×
Subiecte în articol: Joe Biden documente secrete birou privat
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close