Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Euro 2020. Câți bani aduce Euro 2020 în România. Cine pierde, cine câștigă

Euro 2020. Câți bani aduce Euro 2020 în România. Cine pierde, cine câștigă

Angajaţii HoReCa speră să se echilibreze financiar după pandemie, iar Campionatul European este o gură de aer pentru unii dintre ei și implicit pentru întreaga economie românească.

Euro 2020. Câți bani aduce Euro 2020 în România. Cine pierde, cine câștigă
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    09 Iun 2021   •   18:49

Timp de mai bine de un an, pandemia a închis multe afaceri din industria ospitalității și a lăsat pe drumuri mii de angajati. Cu doar trei zile înainte de primul fluier, comercianții speră că vor avea venituri generoase cu ocazia meciurilor de la EURO 2020. .

"Euro 2020 poate fi o gura de oxigen pentru toti comerciantii din centrul vechi. Asadar, atat suporterii straini, cat si cei romani, sunt asteptati sa se bucure de fotbal pe terase, dar si de farmecul centrului Capitalei", spune reporterul Alecandru Munteanu.

"Așteptăm străinii, ne-am pregătit cu foarte multă bere și preparate tradiționale, că asta vor ei", spune reprezentantul unui restaurant.

În 2019, înainte de pandemia COVID – 19, specialiştii din industria turismului estimau că aproximativ 100.000 de turişti străini ar fi venit la Bucureşti şi în România pentru Campionatul European de Fotbal şi ar fi adus încasări de până la 100 de milioane de euro. Din pacate, socoteala de atunci nu se mai potriveste deloc cu cea de acum.

"Din punct de vedere economic, evident sectorul turistic si sectorul hotelier va fi principalul castigator, in sensul ca acesti turisti se vor caza undeva, vor servi o masa la restaurant, vor consuma bauturi si vor vizita diverse locatii. Un alt castigator va fi desigur si bugetul de stat, prin prisma taxelor pe care le vor incasa, din biletele vandute, de exemplu", explică analistul economic Adrian Bența.

"E greu de spus sa ne gandim in momentul de fata la venituri, pentru ca, exact cum ai spus si tu, ai vazut din ce zile venim din urma. Este greu sa ne gandim la un venit fix in momentul de fata", afirmă Marius Prunaru, managerul unui restaurant.

"Ar fi nemaipomenit sa avem hotelurile pline, restaurantele, pentru ca este un domeniu HoReCa, care a avut foarte mult de suferit pe durata pandemiei si cred ca o afluenta de public importanta, le-ar face bine", subliniază, la rândul său, Gică Popescu, consilier onorific al premierului.

Hotelurile se pregatesc intens pentru primirea echipelor participante, dar si pentru sustinatorii acestora. Echipa Ucrainei si cea a Macedoniei de Nord au sosit deja la Bucuresti si vor sta in cantonament in Romania.

Din punct de vedere financiar, organizarea unui turneu final de Campionat European este un beneficiu pentru tara si orasul gazda. Bugetul primariei capitalei pentru desfăşurarea celor patru partide de pe Stadionul Arena Naţională a fost de 14 milioane de lei.

"Nu e nimic deosebit pentru noi, pentru ca suntem mereu pregatiti, de aceea este Centrul Istoric, de aceea este astmosfera in general care era in centrul istoric. Nu stiu cum va fi acum, pentru ca multe galerii si-au anuntat venire si plecare imediata, asa ca noi mizam pe romani", spune Mugur Mihăescu, manager de restaurant.

Bucuria ar fi fost, intr-adevar, maxima pentru romani, daca nationala noastra s-ar fi calificat la acest campionat european. Nu a facut-o si a ratat astfel sansa sa joace in premiera in fata suporterilor la un turneu final.

La Bucuresti se vor juca 4 meciuri din grupa C: pe 13 iunie, Austria – Macedonia de Nord, pe 17 iunie, Ucraina – Macedonia de Nord, pe 21 iunie, Ucraina – Austria, iar pe 28 iunie, un meci din optimi.

×
Subiecte în articol: Euro 2020
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close