Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Guvernul vrea plafonarea prețurilor la gaze și energie, dar nu poate lua măsuri

Guvernul vrea plafonarea prețurilor la gaze și energie, dar nu poate lua măsuri

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 20:11 07 Oct 2021 Modificat la 20:17 07 Oct 2021
New Project (59)
Sursa foto: Captură Antena 3

”Am văzut și evoluția prețurilor din ultima perioadă și am luat decizia ca PNL și Guvernul să susțină plafonarea prețurilor la energie în România. Va fi o decizie pe care o vom lua în prima ședință de guvern după ce trece toată această criză”, a declarat Florin Cîțu.

După anunțul prim-ministrului de aseară, astăzi, președintele a făcut o declarație în care susține că plafonarea este o soluție.

”Plafonarea este o măsură care poate să ne treacă prin iarnă”, a spus Klaus Iohannis.

Specialiștii din energie se arată sceptici față de cele spuse de premier, mai ales că Florin Cîțu a spus că plafonarea ar trebui făcută la producător.

”Dacă vrei să plafonezi prețul energiei, trebuie să-l plafonezi la consumator, nu la producător sau transportator sau altceva.

Dacă vrem să funcționeze și să crească economia română este foarte natural și spunem asta de mai bine de o lună să stabilim o valoare superioară a prețului la energie, nu la valoare actuală, care să nu afecteze evident și care să nu omoare economia.

În acest moment avem doar declarații, fără măsuri concrete”, a declarat Ion Purica, specialist energie.

”Nu avem nicio măsură care să fie aplicabilă astăzi și măsura compensației va fi aplicată de la 1 noiembrie. Noi am solicitat de peste trei luni de zile reducerea temporară a taxei pe valoare adăugată, a anumitor accize care ar fi avut efect imediat asupra facturilor.

O altă măsură, acoperirea deficitului care este acum pe piața de gaze prin niște contracte care să vină în completarea și să liniștească atât consumatorii cât și furnizorii asupra potențialei crize din iarna lui 2021-2022”, spune specialistul Dumitru Chisăliță.

Specialiștii spun că una dintre principalele cauze pentru haosul din energie este reprezentată de lipsa de reacție a instituțiilor competente.

”Ce mă îngrijorează pe mine este lipsa de reacție a instituțiilor care ar fi trebuit să fie actorul principal în acest proces. Mă refer în special la ANRE. Această instituție în toată această perioadă se remarcă printr-o absență totală”, a precizat și expertul Răzvan Nicolescu.

În prezent, plafonarea prețurilor la energie nu poate fi făcută de către guvern, pentru că actuala echipă este formată din miniștri intermiari și nu dispune de drepturi depline.

×
x close