Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN 7 din 10 români nu au un fond de economii şi trăiesc la limită fiecare zi: "Am strâns mult cureaua. Nu reuşesc să adun nici facturile"

7 din 10 români nu au un fond de economii şi trăiesc la limită fiecare zi: "Am strâns mult cureaua. Nu reuşesc să adun nici facturile"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:28 02 Noi 2021 Modificat la 19:31 02 Noi 2021
1
Sursa foto: Getty Images

Valul de scumpiri la energie electrică și produsele alimentare îi fac pe români să drămuiască fiecare bănuț.

Procentul celor care acordă importanță economisirii a crescut cu 15 procente față de 2019. Însă, suma pe care reușesc unii români să o pună deoparte este infimă, 300 de lei pe lună. Nici măcar 100 de euro.

„Am strâns mult prea mult cureaua. Nu reușesc să îmi strâng nici facturile", spune un bărbat.

„Nu avem de unde să punem deoparte. Ne ajuta şi copiii foarte mult", mai spune cineva.

"Şi daca vin zile nerge? Asta e ne împrumutăm", este soluţia găsită de cineva.

Potrivit unui studiu, la aproape doi ani de la declanșarea pandemiei, 51% dintre români consideră că este esențial să pună deoparte bani pentru zile negre. Procentul este în creștere față de anul 2019, când doar 36% acordau importanță economiilor.

„Este un moment în care oamenii se gândesc cu mai mare atenție la cum îşi drămuiesc banii, cum îi cheltuie, ce alocă pentru rate, pentru facturile la utilităţi, pentru alte cheltuieli în așa fel încât să își permită”, spune Adrian Negrescu, economist.

Doar unul din doi români pun deoparte lunar o sumă fixă, în timp ce șapte din zece economisesc în funcţie de câți bani le-au rămas după ce și-au plătit toate cheltuielile.

Românii economisesc, în medie, 309 lei lunar, echivalentul a 58 euro, în cazul unui salariu mediu net de 3.541 lei. Nici măcar 10% din totalul veniturilor. Suma este mai mare cu 23 de lei față de cât economiseau în medie anul trecut

„Avem 1.6 milioane de români care câștigă salariul minim și cărora le este foarte greu să pună bani deoparte”, mai spune Adrian Negrescu, economist.

„Ne plătim toate datoriile la stat în primul rând, după aia ne calculăm cam cât ne trebuie pentru mâncare", spune cineva care reușește la final de lună să pună un ban în contul de economii.

Specialiștii ne recomandă să stabilim ce economii facem încă de la începutul luni, și nu la sfârșit așa cum avem tendința.

„Poti economisi acești 20% începând prin a te plăti pe tine însuți la început de lună, nu la sfârșit de lună să vezi ce îți mai rămâne”, recomandă Irina Chiţu, analist financiar.

Austriecii sunt liderii Europei, economisesc în medie 344 de euro lunar, iar pe locul doi sunt slovacii care fac economii în medie de 123 de euro pe lună.

 

×
x close