Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Avertismentul îngrijorător al ONU cu privire la războiul din Israel

Avertismentul îngrijorător al ONU cu privire la războiul din Israel

Organizatia Națiunilor Unite trage un semnal de alarmă cu privire la războiul din Israel.

de Ioana Mircea    |    16 Oct 2023   •   18:43

Șeful ONU a declarat ieri că organizația nu își poate continua misiunea de ajutor umanitar în Gaza.

Totul s-ar întâmpla din cauza faptului că organizația este în prag de colaps. Majoritatea angajaților au fost strămutați, iar 14 membri ai personalului au fost ucişi.

Voluntarii străini, mobilizați să îi ajute pe civilii palestinieni spun că situația este catastrofală, iar rezervele de combustibili de la toate spitalele se vor termina în următoarele 24 de ore.

Citește și: Hamas ar putea fi gata să elibereze ostaticii. Anunțul Ministerului iranian de Externe

"Vedem că, cu fiecare minut care trece, tot mai mulți civili sunt uciși, copii, femei, bătrâni, oameni obișnuiți care au căutat refugiu. Granița de la Rafah a fost bombardată chiar acum câteva zile.

Cred că pentru ca ajutoarele să poată intra, avem nevoie de o încetare a focului. Credeți-mă, este mult mai rău decât orice am văzut până acum", a declarat Marwan Jilani voluntar internațional.

×
Subiecte în articol: Război în Israel ONU
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close