Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN România se pregătește să producă drone militare cu o firmă din Israel | Când va fi produs primul aparat de zbor fără pilot

România se pregătește să producă drone militare cu o firmă din Israel | Când va fi produs primul aparat de zbor fără pilot

România se apropie de momentul în care va avea prima fabrică de drone militare.

România se pregătește să producă drone militare cu o firmă din Israel | Când va fi produs primul aparat de zbor fără pilot
Sursa foto: Antena 3
de Cristi Popovici    |    23 Mai 2022   •   19:04

Aceste aparatele de zbor fără pilot ar urma să fie asamblate la Măgurele iar piesele ar urma să fie construite în fabrici din țara noastră.

Implementarea producției depinde de o firmă israeliană care a îndeplinit condițiile pentru participarea la licitație.

Ministrul Apărării estimează că în acest an s-ar putea finaliza negocierile cu această companie.

"Suntem în termen de negociere, sperăm să avem repede, anul acesta… Bani avem, să vedem dacă se integrează furnizorul în termene. Voința noastră este să se întâmple 'ieri' iar a producătorului, chiar și mai repede", spune ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Valoarea contractului este de 300 de milioane de euro pentru 21 de drone, care ar urma să fie achiziționate de Ministerul Apărării.

Watchkeeper X, drona ce urmează să fie construită în România

Watchkeeper X este denumirea dronei militare care ar putea fi construită în România încă din acest an.

Aparatele de acest tip ar urma să fie folosite în misiuni de supraveghere sau în operațiuni de căutare și salvare.

"Drona este comandată de o stație terestră. Stația poate controla două drone. Drona decolează și aterizează automat iar zborul este mai mult autonom.

Operatorul intervine doar în anumite situații.

Prin implementarea acestui program, România ar deveni un hub regional pentru celelalte țări din zonă - și nu numai - și se va putea dezvolta tehnologic, astfel încât să devină un producător important pe partea de sisteme de aeronave fără pilot", declară Florin Maican, director adjunct SIMULTEC.

Mortierele de 120 mm, asamblate la Măgurele

Firma care a întrunit criteriile licitației livrează deja pentru MApN sisteme de luptă destinate vehiculelor blindate.

Componentele acestor sisteme de lupta sunt făcute în totalitate în două fabrici din Bacău.

De acolo, ele sunt aduse în cutii la fabrica de asamblare din Măgurele.

Aici, inginerii le montează asemenea unor piese lego. Rezultatul final poate fi o mortieră de 120 mm, care ajunge ulterior să fie montată pe mașini de luptă de tipul Piranha 5.

De la fabricile de armament vin la Măgurele și alte sisteme.

Între acestea, o stație de luptă telecomandată, de 12.7 mm.

"Arma principală este o mitraliera Browning M2, eficientă împotriva țintelor de infanterie - blindate ușoare - și chiar împotriva țintelor aeriene, deoarece elevația maximă permite", arată inginerul de testare Virgil Capel.

În ceea ce privește viitoarele drone, acestea vor avea o greutate de 600 kg fiecare, cu o sarcină utilă de 120 de kg.

Vor putea fi comandate de la o distanță de până la 200 de kilometri și vor putea rămâne în zbor până la 16 ore cu o singură alimentare.

×
Subiecte în articol: România drone Israel Watchkeeper X
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close