Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Avionul britanic hărțuit de ruși deasupra Mării Negre zbura dinspre România | Un Suhoi-27 a tras o rachetă lângă el

Avionul britanic hărțuit de ruși deasupra Mării Negre zbura dinspre România | Un Suhoi-27 a tras o rachetă lângă el

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a dat detalii despre incidentul în care un avion rusesc a tras o rachetă lângă o aeronavă britanică de patrulare, deasupra Mării Negre.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Oct 2022   •   18:50

Aeronava pe care aparatele ruse de vânătoare au hărțuit-o o oră și jumătate venea dinspre România, relatează Antena 3 CNN.

Ben Wallace a făcut precizările în Parlamentul de la Londra.

"Pe 29 septembrie, o aeronavă neînarmată RC-135 Rivet Joint a Royal Air Force, aflată într-o misiune de patrulare de rutină deasupra Mării Negre, a fost interceptată de două aeronave rusești de luptă Suhoi-27, înarmate.

Una dintre aeronavele Su-27 a lansat o rachetă în apropierea avionului Rivet Joint, dincolo de raza vizuală. Durata totală a interacțiunii dintre aeronava rusească şi Rivet Joint a fost de aproximativ 90 de minute", a spus ministrul.

El a arătat că a aeronava britanică de patrulare se afla în spațiul aerian internațional în momentul incidentului.

Marea Britanie a suspendat temporar patrulele în zonă, în urma acestei situații.

Rușii spun că au lansat racheta în urma unei defecțiuni

Ben Wallace a menționat că a discutat direct cu Ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, despre cele întâmplate.

În răspunsul oficial, rușii spun că racheta de pe aparatul Suhoi-27 a fost lansată dintr-o defecțiune tehnică.

Urmare a incidentului, patrulele aeriene ale britanicilor sunt în prezent escortate de avioane de vânătoare.

Relatarea ministrului britanic al Apărării apare în contextul vizitei-fulger pe care Wallace a făcut-o la Washington, pentru a discuta cu omologul său american.

Pentru a efectua vizita, Wallace și-a anulat în ultimul moment prezența la audierile unei comisii a Parlamentului de la Londra, la care trebuia să participe marți.

Presa din Regat a speculat că vizita a fost determinată de temerile că Vladimir Putin va lansa o armă nucleară, însă autoritățile de la Londra nu au confirmat informația.

Foto: aparat Rivet Joint RC-135

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close