Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Ședință cu scântei la PNL. Una dintre cele mai mari dorințe ale PSD e pe cale să se spulbere

Ședință cu scântei la PNL. Una dintre cele mai mari dorințe ale PSD e pe cale să se spulbere

Au fost discuții aprinse astăzi în ședința PNL, cu acuzații și de o parte și de cealaltă în momentul în care s-a anunțat faptul că va fi vot pentru excluderea lui Ludovic Orban. Florin Roman l-a acuzat pe Ludovic Orban de faptul că a pus în fruntea unor instituții de stat oameni foarte apropiați, mai exact soțiile unor demnitari și nu numai.

Ședință cu scântei la PNL. Una dintre cele mai mari dorințe ale PSD e pe cale să se spulbere
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    12 Noi 2021   •   18:42

S-au luat însă și decizii foarte importante cu privire la viitorul executiv. Una dintre ele: PNL să fie formațiunea politică care propune premierul și nu Partidul Social Democrat. Nici varianta premierului prin rotație nu este agreată de liberali. Liderul de partid ar trebui să fie varianta pe care liberalii să o înainteze ca propunere de premier, mai spun cei de la PNL.

Însă acest fapt este foarte puțin probabil deoarece președintele Klaus Iohannis nu îl mai dorește pe Florin Cîțu în fruntea guvernului.

Mai multe informații, de la reporterul Antena 3 Xenia Croitoru, în direct la News Hour With CNN:

Florin Cîţu insistă să fie el premier. Dacă nu poate fi, atunci vrea un premier independent

Au început negocierile pentru formarea guvernului PNL PSD UDMR. Florin Cîţu ar fi insistat şi la discuţiile de azi să fie el premier, afirmă surse Antena 3.

Au început negocierile pentru formarea guvernului PNL PSD UDMR. Dacă PNL vrea să dea premierul, PSD insistă că ar trebui să primeasă 9 ministere, în funcţie de numărul de parlamentari din Legislativ. După împărţirea portofoliilor, cele două partide mari trebuie să cadă la o înţelegere şi pe programele de guvernare care diferă substanţial. PSD vrea majorări, PNL nu prea, iar USR anunţă că trece în opoziţie.

Florin Cîţu ar fi insistat şi la discuţiile de azi să fie el premier. Potrivit unor surse politice, Cîţu a zis de faţă cu ceilalţi că el nu-l vrea pe Nicolae Ciucă pentru că ar pierde partidul!

Dacă nu poate fi el, atunci să fie un premier independent care să nu fie membru al niciunui partid. Florin Cîţu a lăsat să se înţeleagă că ar prefera, mai degrabă, premier de la PSD decât pe Ciucă, arată surse politice.

Kelemen Hunor ar fi spus că e  firesc ca premierul să fie preşedintele partidului.

Ciolacu a zis ca în ce priveşte PSD nu există dubiu în privinta premierului şi că PSD are o singură propunere de premier: Marcel Ciolacu.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close