Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Hipertensiunea arterială, inamicul inimii tale. Dr. Vintilă: "Nu ignora hipertensiunea arterială, chiar dacă ai 30 de ani"

Hipertensiunea arterială, inamicul inimii tale. Dr. Vintilă: "Nu ignora hipertensiunea arterială, chiar dacă ai 30 de ani"

Specialiștii ne avertizează că ar trebui să privim cu responsabilitate acest subiect, întrucât, de cele mai multe ori, hipertensiunea nu are simptome specifice. Iar atunci când apar, șansele sunt foarte mari ca valoarea să fie mult prea ridicată.

Hipertensiunea arterială, inamicul inimii tale. Dr. Vintilă: "Nu ignora hipertensiunea arterială, chiar dacă ai 30 de ani"
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Mihăilă    |    29 Ian 2022   •   16:10
"Hipertensiunea arterială este o boală în care presiunea de circulaţie a sângelui prin artere este mai mare decât ar trebui să fie şi acest lucru sigur că nu este benefic, pentru că solicită pereţii arterelor şi solicită toate organele în care ajunge acest sânge sub presiune", a spus medicul Ana Maria Vintilă
 
Specialiștii ne avertizează că ar trebui să privim cu responsabilitate acest subiect, întrucât, de cele mai multe ori, hipertensiunea nu are simptome specifice. Iar atunci când apar, șansele sunt foarte mari ca valoarea să fie mult prea ridicată.
 
 
"Cele mai frecvente simptome ar fi durerile de cap, mulţi se plâng de durere de ceafă cu o senzaţie de pulsaţie, oboseala, scăderea capacităţii de efort. Uneori, respiraţie mai grea, mai ales dacă ne expunem unui efort fizic palpitaţii", a mai spus medicul Ana Maria Vintilă.
 
În cazuri extrem de grave, pot apărea și manifestări care ne trimit direct în cabinetul specialistului.
 
"O durere mare în piept care este prelungită trebuie să trimită obligatoriu către chematul ambulanţei pentru că poate fi un infarct. De asemenea, orice pierdere de forţă musculară sau dacă nu îţi mai simţi un membru trebuie să soliciţi ambulanţa, pentru că poate fi un accident cardiovascular. Orice tulburare acută de vedere poate să fie semnul unei complicaţii"
 
Multă vreme s-a crezut că hipertensiunea arterială este o boală a vârstnicului, dar în prezent, nu mai este deloc așa.
 
"Din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri suferă de hipertensiune arterială, astfel cam 1 din 7 tinneri între 18 şi 24 de ani, adică la o vârstă foarte tânără"
 
Iar cei între 25 și 34 de ani ajung deja la o incidență de 1 din 5.
 
"În general, în populaţia româniei avem cam un procent de 50% de pacienţi hipertensivi, un procent foarte mare"
 
Există o listă lungă cu factori de risc. Din fericire, mulți dintre ar putea fi preveniți printr-un stil de viață sănătos.
 
"Şi aici vorbim de alimentaţie, alimentaţia trebuie să nu fie sărată excesiv, nu trebuie să aibă alimente conservante, trebuie să fie cât mai naturală, hidratarea organismului trebuie să fie bună şi nu trebuie să fumăm, fumatul este unul dintre factorii de risc cardiovasculari majori"
 
De asemenea, obezitatea și sedentarismul sunt alți doi factori de risc major. În schimb, specialiștii ne avertizează că există și lucruri pe care nu le putem influența, cum ar fi vârsta și genetica.
 
"Orice om ar trebui să ştie că din când în când ar fi bine să măsoare tensiunea arterială. Dacă avem un tensimetru de braţ şi îl folosim adecvat, atunci putem să măsurăm efectiv tensiunea arterială şi trebuie să o măsurăm de câteva ori, ca să ne asigurăm că nu e o greşeală de măsurare. Iar dacă avem o tensiune arterială care depăşeşte valoare de 130 cu 80 deja trebuie să ne ridicăm un semn de întrebare", a mai spus medicul.
 
La care, bineînțeles, nu căutăm răspunsul pe internet, ci în cabinetul specialistului.

×
Subiecte în articol: Numai de bine Ana Maria Vintilă
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close