Oana Vădilă a vorbit la „Numai de bine” despre cum ne putem schimba decorul în funcție de anotimp.
„Dacă unii clienți doresc să fie în concordanță cu anotimpul în care se află, noi putem să îi sfătuim să aleagă un tapet cu culorile toamnei, calde, care să se integreze foarte bine în anotimp, dar întotdeauna noi vom ține cont de durabilitatea tapetului astfel încât îi sfătuim să aleagă un model timeless astfel încât să se poată bucura de tapet pe tot parcursul anului și putem să adaptăm tapetul ales cu mici decoruri care fac diferența de la un anotimp la altul, cum ar fi lumânări cu miros specific de flori ale toamnei sau lumânări cu miros de scorțișoară astfel încât să te inducă în starea sărbătorilor”, a explicat Oana Vlădilă, art director.
Mici trucuri care să ne învioreze casa sau apartamentul
Însă, oricât de important ar fi, un lucru este sigur, nu putem schimba înfățișarea locuinței în fiecare anotimp. Tocmai de aceea este important să învățăm mici trucuri, care să ne ajute. Primăvara de exemplu, schimbările încep odată cu apariția primilor ghiocei.
„Primăvara putem să venim cu draperii noi astfel încât odată cu curățenia generală să schimbăm și draperiile, să venim cu elemente florale, cu cromatică care se armonizează foarte bine cu tapetul din camera respectivă. Și vara foarte bine pe tapet putem veni cu niște tablouri cu elemente exotice, poate tablorui alb-negru, care să te ducă cu gândul la vacanță și la vară”, a mai spus Oana la Antena 3.
Astfel, făcând aceste mici modificări putem rămâne în pas cu anotimpul fără să cheltuim o sumă enormă de bani. Cel mai bine este să alegi un tapet, care să fie potrivit indiferent de sezon.
Ultimele tendințe în design interior. Trucuri pentru o casă mai primitoare