Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Val de glume după ce Palatul Victoria a fost colorat, marți seară, în culoarea PSD-ului

Val de glume după ce Palatul Victoria a fost colorat, marți seară, în culoarea PSD-ului

După ce mai mulți internauții au postat pe rețelele de socializare imagini cu clădirea Guvernului colorată în roșu, pe internet au circulat o serie de glume care făceau referire la un posibil blat între PSD și PNL în ceea ce privește sprijinirea guvernului liberal.

Val de glume după ce Palatul Victoria a fost colorat, marți seară, în culoarea PSD-ului
Sursa foto: Agerpres
de Gabriel Dano    |    08 Sep 2021   •   00:12

Imagini cu Guvernul iluminat astfel au fost prezentat de Mihai Gâdea, la Sinteza Zilei.

"Haideți să vedeți cum arată Guvernul la această oră - s-ar putea să aveți un șoc. Sunt imagini pe care vi le prezentăm și sigur că va fi interesant să vedem ce spune fiecare", și-a început Mihai Gâdea prezentarea.

"Nu există ceva mai tare!", a spus Mircea Badea. "Nu știu nimic", a fost reacția senatorului liberal Daniel Fenechiu. "Cred că l-au vopsit USR-iștii", și-a dat cu părerea, la rândul său, Mugur Ciuvică. "Este noua formulă de plăcuță suedeză", a revenit Mircea Badea cu un răspuns.

Motivul pentru care Palatul Victoria a fost luminat, marți seară, în acest fel a fost prezentat tot de Mihai Gâdea.

"Palatul Victoria, sediul Guvernului, este luminat în felul acesta pentru a marca Ziua Mondială de conștientizare a distrofiei musculare. Eu știu pe cineva care se confruntă cu o astfel de problemă și poate că ar fi foarte bine nu doar să conștientizăm, ci să ne și ocupăm, pentru că Ministerul Sănătății, în ultimele luni de zile, am văzut cu ce se ocupă, nu cu lucrurile de care e nevoie.

Da, absolut susțin, și nu într-un sens periorativ, faptul că se marchează în felul acesta Ziua Mondială de conștientizare a distrofiei musculare și cred că e foarte important nu doar să luminăm clădirea Guvernului în această culoare, ci să facem ceva, poate lucruri care ar putea să le facă viața oamenilor care se confruntă cu o astfel de afecțiune acceptabilă.

Cunosc o persoană la care țin foarte mult și pe care o iubesc și care se confruntă în ultima vreme cu așa ceva", a explicat Mihai Gâdea.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close