Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Secretele murdare ale trupelor Wagner care ar putea să îi creeze probleme lui Vladimir Putin: atrocităţi de neimaginat

Secretele murdare ale trupelor Wagner care ar putea să îi creeze probleme lui Vladimir Putin: atrocităţi de neimaginat

Secrete bine păzite, care are putea să-i dăuneze preşedintelui Rusiei şi care-l ţin pe Evgheni Prigojin departe de furia Kremlinului deocamdată. Marţi seara, la Sinteza Zilei, telespectatorii au putut urmări care au fost jocurile şi ce au făcut mercenarii Wagner în numele averilor şi a puterii.

Secretele murdare ale trupelor Wagner care ar putea să îi creeze probleme lui Vladimir Putin: atrocităţi de neimaginat
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Iun 2023   •   11:40

„De ce nu este lichidat Evgheni Prigojin sau de ce nu este lichidat încă? Pentru că are foarte multe secrete. Iar dacă Prigojin păţeşte ceva, este foarte posibil să existe această ameninţare că toate aceste lucruri vor ieşi la suprafaţă. Dacă Prigojin va vorbi cu agenţii străine de informaţii sau cu presa sau cu tribunalul internaţional, în momentul respectiv lucrurile ar putea să devină extrem de complicate şi s-ar putea începe un proces pentru crime de război, şi nu doar cele din Ucraina”, a declarat Mihai Gâdea la Sinteza Zilei.

Prin interviuri cu actuali și foști luptători Wagner, persoane din interiorul guvernului, victime ale atacurilor și anchetatori ai crimelor de război, jurnaliştii de la Wall Street Journal dezvăluie modul în care grupul ascunde fluxul de bogății și resurse printr-o rețea complexă de companii-paravan care se conectează în cele din urmă la Kremlin.

Aflăm cum a luat fiinţă gruparea, cine este actualul lider Evgheni Prigojin, care este modul de operare al trupelor Wagner şi ce au făcut în Siria, Africa şi pe teritoriul Ucrainei.

Mai puteţi citi pe această temă:

Nic Robertson - CNN, analiză exclusivă: Ameninţările ascunse din discursurile lui Putin

"Lui Vladimir Putin îi este frică de Evgheni Prigojin", spune analistul militar Radu Tudor | Ce s-ar întâmpla dacă șeful Wagner și-ar preda dovezile Curții Penale de la Haga

Cine este Evgheni Prigojin şi Grupul Wagner | Rusia se confruntă cu prima insurecţie armată din ultimele decenii

 

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close