Antena 3 CNN a obținut noi detalii exclusive despre cum funcționa rețeaua prin care se aduceau în România persoane din țări cu risc terorist.
Astfel, urmare cercetărilor efectuate de procurorii DIICOT, apare un nou nume despre care există informaţii ca ar fi, de fapt, liderul acestei grupări cu migranţi.
Dragoş Boţa, jurnalist de investigații Antena 3 CNN, a explicat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cum acționa această reţea.
"Cel mai grav mi se pare că adevăratul lider, așa cum spun procurorii DIICOT, este Dan Vasile. L-am cunoscut personal pe acest om când era în Poliția Română. De atunci era în atenția celor de la DGA. Este fost ofițer al serviciului secret de informații al MAI, a fost dat afară de acolo, a lucrat la investigații criminale și până la urmă, în 2019 a fost dat afară din Poliție.
Reţea de firme româneşti, paravan pentru traficul de imigranţi cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări
El a creat în primă fază două firme prin care aducea oameni din aceste țări cu risc terorist, iar apoi în câteva luni și-a mai făcut încă cinci firme pentru că trebuia să acopere cererea mare.
Interesant este faptul că fostul șef de la Imigrări Caraș-Severin, acest domn Perian, nu numai că și-a făcut firmă, dar cei de la DNA și DGA au reușit să dovedească, după ce au instalat camere în tot sediul Biroului de Imigrări din Caraș-Severin, faptul că acest om, deși era pensionar, se ducea efectiv la fostul lui loc de muncă și își completa cererile.
Ca şi cum se ducea Coldea la SRI și mai spunea: mai dați-mi și mie un mandat ,pe cine mai ascultăm? Acest individ se ducea în sediul IGI (nr. Inspectoratul General pentru Imigrări) din Caraș-Severin și făcea ce tot ce vroia el. S-a ajuns până acolo încât, au descoperit anchetatorii, că exista în Reșița o așa-zisă adresă, care, de fapt, este un teren viran.
Ce să vezi? Acolo au fost înregistrați ca fiind ca și locuitori, de-a lungul timpului, peste 100 de astfel de muncitori, dar ei n-au ajuns niciodată acolo, ci au fost descoperiți de autoritățile din Ungaria sau Austria după ce au trecut ilegal și au fost returnați în România, pentru că toți acești indivizi, peste 1.000, spun anchetatorii, intrau în țară legal, cu avize de muncă pe la Otopeni, după care ei dispăreau, nu mai erau găsiți.
Foşti poliţişti folosiți ca intermediari în relații de corupție
Ba mai mult, lucrurile nu se terminau aici. Aceste filiere erau foarte bine structurate, pentru că Dan Vasile de la Timișoara folosea ca intermediar pentru a ajunge la actualul șef, un alt fost polițist din Caraș-Severin, care asigura relația aceasta de corupție.
Trebuie să spunem că printre firmele care au beneficiat de serviciile acestei grupări este și o societate comercială care, atenție, are ca acționari doi cetățeni ucrainieni. Unul dintre ucrainieni deja a fost ridicat și este dus la audieri. Ei au adus în țară doar, să spunem, 60 de oameni.
Migranții plăteau 10.000 de euro ca să ajungă în România
Și ca să înțelegeți ce însemna ca și bani pentru această grupare, un astfel de individ care voia să plece din Pakistan sau din Bangladesh, plătea undeva în jur de 10.000 euro, iar o parte din bani ajungeau la firmele de recrutare din România care își luau comisioanele. Dar, de asemenea, o altă parte din bani ajungeau la acești polițiști de la Inspectoratul de Imigrări.
Imaginați-vă ce haos este la IGI, pentru că au fost descoperite situaţii de anchetatori. De exemplu, venea un grup de 30 de muncitori și ei trebuiau să fie șoferi.
Migranții primeau permise de muncă la adrese false
În mod normal cei de la IGI, prima lor treabă este să verifice dacă acei oameni pot să fie, de exemplu, șoferi. Erau 15 posturi de șoferi și au adus în țară vreo 30 de oameni. Niciunul dintre ei, toți din Pakistan, nu era șofer.
Ba mai mult, nu numai că intrau în țară, ci unora li s-au dat permise de muncă. Și cei de la IGI, după ce le-au dat permise de muncă, de exemplu, pe o adresă care nu exista, când să le prelungească, le-au spus: nu vă mai dăm permise de muncă, că voi nu aveți aici domiciliu, da, ei trebuiau din primul moment să verifice lucrurile.
E o problemă majoră la Inspectoratul General pentru Imigrări și n-am văzut astăzi, după toate aceste dezvăluiri, nicio reacție din partea acestei instituții, cred că una dintre cele mai nereformate din Ministerul Afacerilor Interne", a spus jurnalistul de investigații Dragoș Boţa la Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.