Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Victimele catastrofei umanitare provocate de Vladimir Putin | Mame cu copii în braţe aşteaptă trenurile disperării

Victimele catastrofei umanitare provocate de Vladimir Putin | Mame cu copii în braţe aşteaptă trenurile disperării

Sute de femei şi copii ucraineni, zeci de studenți străini şi turişti aşteaptă în condiţii greu de imaginat în gara de la Lvov, Ucraina pentru a lua trenul spre țările vecine.

Victimele catastrofei umanitare provocate de Vladimir Putin | Mame cu copii în braţe aşteaptă trenurile disperării
Sursa foto: Antena 3
de Cristi Popovici    |    27 Feb 2022   •   22:58

Sute de femei şi copii ucraineni, zeci de studenți şi turişti şi-au pus viaţa într-un bagaj şi așteaptă de ore întregi să apară un tren care să îi ducă departe din calea războiului. 

Imaginile sunt dramatice. Copii care plâng pentru că le este frig şi foame, soții şi mame îndurerate surprinse când îşi iau rămas bun de la bărbații şi fii lor care se pregătesc să plece înapoi pentru a lupta alături de armată. 

În Lvov, victimele catastrofei umanitare provocate de Vladimir Putin asteaptă trenurile disperării. Mii de refugiați speră să prindă un loc în vagoanele care merg spre Polonia. Alții vor să ajungă în România.  

Este şi cazul unui turist care a ajuns în gara Lvov după ce a încercat în rânduri repetate să treacă granița dintre Ungaria şi Polonia. Bărbatul povestește că mii de oameni s-au luptat pentru un loc de transport spre zone mai sigure.

El nu a reuşit. De dimineața şi-a lăsat soţia într-un loc mai sigur pentru transport şi el s-a întors la Lvov cu speranța de a găsi un loc în trenurile disperării care duc refugiații în Polonia.

Mai are însă de așteptat pentru că prioritate au doar femeile şi copii. 

Drame la granițele României | Mame cu copii în braţe şi lacrimi în ochi: "Ardă-l focul pe Putin"

Valuri de refugiați la vamele din România. Speriați, nedormiți şi înfometați oamenii stau cu gândul acasă la cei care au rămas pentru a lupta alături de armată. Furioși şi revoltați alții i-au transmis lui Vladimir Putin un mesaj.

Mame cu copii mici în braţe şi lacrimi în ochi speră ca acest coșmar să ia sfârșit şi să se întoarcă acasă. Panica şi stresul sunt simțite de copii care plâng de dorul părinților ramași în Ucraina pentru a apăra ţara de invazia rusă.

"Foarte greu. A plâns întruna copilul. Trei ore am stat si toată lumea e în panică", spune o tânără mama cu un copil epuizat de plâns în cărucior.

"Sunt în stres, sunt în stres", repetă în lacrimi o altă femeie

"Nu mai ştiu nimica. Soţul meu a rămas acasă. Ardă-l focul pe Putin", mai spune revoltată o femeie. 

"Dorinţă de pace avem. Nu ştiu ce o să fac. Soţul şi copii au rămas acolo să apere ţara", mai spune o femeie plângând.

"Am frica mare şi nu pot sta jos deloc. Acum respir un pic mai ușor că tot ce mi-am dorit este să ajung aici că aici nu ne bombardează. Mi-e frică pentru copii.

Aștept să ne spună că ne putem întoarce. Vreau să plec înapoi la casa mea. Am nădejde că nu o si bombardeze tot şi dacă o face tot mă întorc şi o iau din nou", spune în lacrimi o femeie. 

×
Subiecte în articol: gara Lvov Ucraina Rusia
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close