Proiectul de lege privind interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat ajunge astăzi pe masa Guvernului Ilie Bolojan într-o primă lectură.
Potrivit proiectului, toți bugetarii care sunt și pensionari pot rămâne angajați la stat doar dacă acceptă să își reducă pensia cu 85%.
Măsura se va aplica inclusiv în Educație, unde cumulul pensiei cu salariul la stat mai rămâne permis doar până la finalul anului 2026.
Vor putea să încaseze în continuare însă pensia de serviciu întreagă militarii și polițiștii din sistemul superior militar și juridic, adică cei care lucrează la Academia Militară și la Academia de Poliție.
Însă sunt și alte excepții care îi vizează anumite categorii de funcționari, apropiate de numirile politice.
Potrivit proiectului, alte excepții sunt persoanele alese în funcțiile publice și persoanele numite în instituțiile sau autoritățile publice prin hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a camerelor reunite ale Parlamentului. Acestea pot cumula pensia cu salariu pe durata execrcitării mandatului.
Printre acești funcționari se numără: judecătorii Curții Constituționale (CCR), Avocatul Poporului, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), membrii Curții de Conturi, conducerea Consiliului Concurenței, membrii Consiliului Legislativ, membri ai Autorității Electorale Permanente (AEP), membrii consiliilor de administrație sau ai conducerilor unor autorități autonome.
În paralel, toate detașările și transferurile de bugetari încetează în 30 de zile, prevede un proiect redactat la finalul anului trecut și care urmează să fie discutat în Guvern.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, preciza în noiembrie, că sunt două variante privind interzicerea cumului pensie-salariu: fie va fi inclus ca parte a unei viitoare angajări de răspundere, fie va fi trimis ca proiect de lege.
Grindeanu a menţionat că "nimeni nu-şi doreşte să existe excepţii la acest cumul" şi că a cerut ministrului Muncii să le elimine.